/Salaj: Farmacie inchisa pentru nereguli in eliberarea medicamentelor compensate

Salaj: Farmacie inchisa pentru nereguli in eliberarea medicamentelor compensate

O farmacie din Şimleu Silvaniei a fost închisă după ce un control recent al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) şi Gărzii Financiare Sălaj, efectuat la cererea Instituţiei Prefectului, a scos la iveală faptul că unitatea elibera reţete compensate şi gratuite pe tot parcursul unei luni, dar le înainta spre decontare doar în primele zile ale lunii următoare.
Prefectul judeţului Sălaj, Vegh Alexandru, a precizat joi, într-o conferinţă de presă, că au existat mai multe reclamaţii că asemenea practici ale farmaciilor din judeţ au dus la epuizarea fondului lunar pentru medicamente compensate şi gratuite în doar câteva zile, deşi bolnavii ar fi trebui să poată achiziţiona medicamente într-o perioadă mai îndelungată dintr-o lună.


“Anumite farmacii eliberau medicamente compensate pe tot parcursul lunii, eludând şi nerespectând legea, în sensul că preluau reţetele, eliberau medicamentele, dar, din cauză că nu aveau voie să le înregistreze şi să le trimită spre decontare la CAS, decontarea efectivă o făceau în prima zi a lunii următoare. (…) Pentru aceste nereguli, unei farmacii, la nivel de judeţ, i-a fost suspendată activitatea pe trei luni de zile, i-a fost aplicată o amendă contravenţională de 8.000 de lei şi i-a fost confiscată suma de 2.539 de lei. Farmacia este din Şimleu Silvaniei”, a precizat Vegh Alexandru.
Acesta a adăugat faptul că astfel de controale vor continua, pentru a împiedica asemenea practici şi în alte farmacii şi că speră ca în lunile ce urmează banii pentru medicamentele compensate şi gratuite să ajungă până pe 15-20 ale lunii.