/Rugby: Un fost capitan al Africii de Sud sufera de boala Charcot

Rugby: Un fost capitan al Africii de Sud sufera de boala Charcot

Fostul căpitan al echipei de rugby a Africii de Sud, Joost van der Westhuizen, suferă de boala Charcot şi nu ar mai avea de trăit decât între doi şi cinci ani, scrie cotidianul sud-african Beeld, citat de AFP.

Fostul jucător, în vârstă de 40 de ani, l-a consultat pe Erik Pioro, un specialist al spitalului din Cleveland (SUA), iar ‘Dr Pioro a confirmat că Joost suferă de SLA (scleroză laterală amiotrofică, mai cunoscută sub numele de boala Charcot – n. red.), care-i lasă 80% şanse să trăiască între doi şi cinci ani’, a declarat pentru ziar Jody Pearl, un neurolog din Johannesburg.

Scleroza laterală amiotrofică, cunoscută în SUA şi sub numele de boala Lou Gehrig, este o afecţiune neurovegetativă incurabilă căreia nu i se cunoaşte cauza exactă. Decesul survine în medie între doi şi cinci ani de la data diagnosticului, după ce boala a provocat paralizii şi dificultăţi de a vorbi, înghiţi şi respira.

Miticul jucător al Springboks, campion mondial în 1995, are 89 de selecţii în naţionala al cărei căpitan a fost de nouă ori, între 1999 şi 2003.

După retragere, a devenit comentator al canalului Supersport, când o revistă din ţara sa a publicat imagini video în care el apărea prizând o substanţă albă de pe abdomenul unei femei blonde.