/Promovarea unui stil de viata sanatos pentru copii, in Parcul Tineretului

Promovarea unui stil de viata sanatos pentru copii, in Parcul Tineretului

150 de copii din Bucureşti, cu vârste cuprinse între 5 şi 18 ani, au participat joi, în Parcul Tineretului, la un concurs de scriere – desen cu tema “Promovarea unui stil de viaţă sănătos prin alimentaţie şi educaţie fizică”, eveniment organizat cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii.
Potrivit managerului proiectului “1-2-3 – Let’s go!”, Carmen Roşu, reprezentată a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, concursul a fost împărţit în două ateliere de lucru: cel de scriere în cadrul căruia se creează poezii, descrieri, povestiri, compuneri, fiind jurizat de doi profesori de limba şi literatura română şi atelierul de pictură, jurizat de doi dascăli de desen.


Copiii din grupul de vârstă 5-9 ani, respectiv 10-13 ani, au avut posibilitatea să coloreze, să picteze, să decupeze sau să lipească figurine, în timp ce minorii cu vârste cuprinse între 14-18 ani, au realizat graffiti.
Toţi concurenţii au primit un premiu de participare format din rucsac pentru grădiniţă sau şcoală, diplome şi materiale informative. La sfârşitul evenimentului, toate creaţiile aranjate pe secţiuni şi categorii de vârstă, au fost expuse în parc. Exponatele vor putea fi admirate pe toată perioada evenimentelor organizate în week-end.
Pe parcursul evenimentului, copiii au beneficiat de informare în timp real despre întreaga campanie de promovare prin utilizarea touch screen-ului, conectat la web – site – ul proiectului, şi de utilizarea unor echipamente sportive, precum perete de căţărare, benzi de alergare, biciclete de tip fitness. De asemenea, au vizionat o piesă de teatru de păpuşi, spectacol susţinut într-o manieră interactivă de învăţare despre o alimentaţie sănătoasă.
Evenimentele sunt organizate în cadrul proiectului ‘1-2-3 – Let’s go! – Promovarea unui stil de viaţă sănătos pentru copiii din Bucureşti’, finanţat cu 1,4 milioane euro, de către guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein şi Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Proiectul se desfăşoară, în perioada noiembrie 2009 – aprilie 2011, iar în cadrul acestuia au fost organizate cursuri de gătit pentru copii, la care au participat 600 de minori din 152 de unităţi de învăţământ din Capitală, precum şi 1.000 de profesori şi angajaţi ai municipalităţii, care au luat lecţii în vederea abordării unui stil de viaţă sănătos.
Au mai fost organizate campanii de informare, difuzate spoturi audio şi video, iar în şcoli s-au desfăşurat campanii cu nutriţionişti şi pediatrii.