/Problemele de gestiune ale unitatilor medicale din Romania, rezolvate prin aplicatii business integrate

Problemele de gestiune ale unitatilor medicale din Romania, rezolvate prin aplicatii business integrate

Spitalele şi clinicile din România pot rezolva problemele de gestiune prin adoptarea de soluţii software integrate pentru afaceri, consideră specialiştii companiei SAP, liderul mondial în soluţii business software.
Potrivit sursei citate, una dintre soluţii este SAP for Healthcare dedicată domeniului medical care asigură o mai bună interacţiune medic – pacient, de la vizualizarea non-stop a istoricului medical al pacientului sau reducerea timpului petrecut de către acesta în sala de aşteptare până la posibilitatea de a urmări evoluţia lui chiar şi atunci când este tratat ambulatoriu.


Noua aplicaţie este dezvoltată în parteneriat cu Siemens şi poate fi integrată cu infrastructura IT deja existentă în instituţiile medicale.
‘Soluţia SAP for Helthcare garantează accesul rapid la informaţii. Astfel, administratorul unui spital sau clinică poate avea imaginea de ansamblu a activităţii în orice moment şi poate lua rapid deciziile corecte. Aplicaţia se poate transforma într-un instrument indispensabil pentru orice instituţie medicală. De asemenea, există programe europene de finanţare nerambursabilă dedicate dotării din punct de vedere informatic a instituţiilor din domeniul sănătăţii, acest lucru facilitând accesul mult mai uşor la astfel de soluţii’, a declarat, într-un comunicat de presă, Adina Sprânceană, director teritorial al SAP România.
SAP România s-a înfiinţat în anul 2002, activitatea sa fiind concentrată pe vânzări şi marketing, precum şi pe dezvoltarea versiunilor localizate ale soluţiilor SAP.
Cu o cotă de piaţă de 22,1% în 2009 (conform sondajului IDC) şi peste 300 de clienţi în România, SAP este liderul pieţei de soluţii software pentru afaceri din România.