/Presedinta Braziliei, spitalizata pentru o pneumonie

Presedinta Braziliei, spitalizata pentru o pneumonie

Preşedinta braziliană Dilma Rousseff /63 ani/ a fost spitalizată în urma diagnosticării unei uşoare pneumonii la Sao Paulo, a anunţat – duminică – Preşedinţia, potrivit AFP.

Dna Rousseff îşi va petrece noaptea în spitalul din Sao Paulo, unde se dusese pentru examinări medicale de rutină, iar revenirea ei în capitală, Brasilia, este prevăzută pentru luni, a indicat purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Rodrigo Baena.

“Preşedinta are o gripă destul de puternică şi a decis să se supună unor examinări de rutină, care erau prevăzute pentru miercurea viitoare. I s-a diagnosticat o uşoară pneumonie la plămânul drept”, a adăugat o sursă din serviciul de presă.

Şefa statului “ia antibiotice şi se simte deja mai bine”, a continuat această sursă, care a asigurat că preşedinta îşi va relua activităţile, dar într-un ritm mai redus.