/Premierul Emil Boc solicita mai multe investitii prin parteneriat public-privat

Premierul Emil Boc solicita mai multe investitii prin parteneriat public-privat

Premierul Emil Boc a făcut, sâmbătă, la cea de-a patra întâlnire a Asociaţiei Prefecţilor şi Subprefecţilor din România, organizată la Băile Felix, un apel către autorităţile locale de a realiza mai multe investiţii în regim de parteneriat public-privat, deoarece există o resursă financiară uriaşă în domeniul privat, care ar putea fi folosită mult mai mult în proiecte de infrastructură judeţeană.
‘Parteneriatul public-privat este o altă mutaţie fundamentală şi care va schimba iarăşi în bine partea investiţională din România. Am lansat aproape 20 de proiecte naţionale de parteneriat public-privat. Dar invitaţia mea ar fi să adresaţi acest mesaj către consiliile judeţene şi primăriilor, ca la nivel local să dezvolte parteneriatul public-privat şi să-l utilizeze, pentru că niciodată nu vor fi destui bani din fonduri europene sau de la buget să facem tot ce ne trebuie’, a declarat Emil Boc.


Primul-ministru a motivat că nicăieri în lume nu se fac toate lucrările de infrastructură doar din bani publici, atâta vreme cât există o resursă uriaşă care este resursa financiară privată.
‘Trebuie doar să faci un pateneriat corect, legal şi atunci beneficiază toată lumea: şi firma şi satul (localitatea – n.r.), şi, în ultimă instanţă şi cetăţeanul, care poate avea servicii medicale performante şi autostrăzi şi centuri ocolitoare şi şcoli mai bune’, a subliniat premierul.
El a adăugat însă că acest lucru trebuie mai mult încurajat la nivel local pentru că există o reţinere din partea autorităţilor care nu au mai făcut până acum asemenea parteneriate, pe de o parte, iar, pe de altă parte, tot ce este nou trezeşte o senzaţie de teamă.
‘Trebuie să aibă curajul să intre în aceste parteneriate ca să-şi modernizeze infrastructura de nivel local şi judeţean’, a accentuat premierul.
Emil Boc a dat ca exemple la nivel naţional cele mai importante proiecte care sunt pornite în regim de parteneriat public-privat: autostrada Comarnic – Braşov şi autostrada Sibiu-Piteşti; în domeniul energiei, hidrocentrala Tarniţa Lăpuşteşti, investiţie de peste un miliard de euro, finalizarea unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, proiectele Agri şi Nabuco; în mediu şi agricultură, proiectul de amenajare a canalului Siret-Bărăgan, pe dezvoltare regională – proiectul Eco din Ghencea, proiectul Esplanada, finalizarea canalului Dunăre – Bucureşti, podul rutier peste Dunăre între Brăila şi Tulcea.
‘Utilizarea parteneriatului este o cheie pentru modernizarea sistemului de sănătate. Acum avem cadrul legal creat care permite ministerului în colaborare cu autorităţile judeţene să realizeze spitalele judeţene de urgenţă. Aşa ar putea să fie pus în valoare şi Centrul de sănătate Ana Aslan, din nefericire, azi o paragină’, a adăugat premierul.
În acelaşi mod, în regim de parteneriat public-privat, se pot face şi penitenciare, deoarece România are nevoie să-şi îmbunătăţească acest cadru de infrastructură. Ministerul Justiţiei lucrează deja la un astfel de proiect ce vizează implementarea unui program de parteneriat public-privat pentru construirea unui penitenciar.