/Prefectul Capitalei reaminteste cetatenilor ca termenul limita de depunere a declaratiei de venit este 15 mai

Prefectul Capitalei reaminteste cetatenilor ca termenul limita de depunere a declaratiei de venit este 15 mai

Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, le reaminteşte contribuabililor că 15 mai este ultima zi în care poate fi depusă declaraţia de venit pentru anul fiscal 2010.
Aceasta poate fi depusă personal la administraţiile financiare din sectorul de domiciliu, sau poate fi transmisă prin poştă cu scrisoare recomandată.
Odată cu declaraţia de venit, fiecare cetăţean are posibilitatea de a redirecţiona 2% din impozitul pe venit către un ONG şi proiectele acestuia. Ca şi în anii 2006 şi 2007, în 2011 Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti a ales parteneriatul cu Fundaţia pentru SMURD.


“Prin această acţiune ne dorim ca un număr cât mai mare de bucureşteni să redirecţioneze 2% din impozit către SMURD, scopul campaniei fiind achiziţionarea unui avion medical pentru urgenţe, esenţial în salvarea de vieţi omeneşti”, spune prefectul Capitalei într-un comunicat de presă.
“Renumele şi reputaţia celor care fac parte din structurile SMURD sunt dincolo de
orice îndoială, iar efortul lor susţinut pentru salvarea de vieţi omeneşti în situaţii limită le-a adus un renume de necontestat. Acum avem şi noi posibilitatea să-i ajutăm pe aceşti profesionişti prin redirecţionarea a 2% din impozitul datorat statului către Fundaţia SMURD şi astfel din sumele colectate de la fiecare dintre noi să poată achiziţiona acele echipamente care vor contribui şi mai mult la succesul misiunii lor”, a completat Mihai Cristian
Atănăsoaei.