/Prefectul Capitalei cere controale pentru inlaturarea sobolanilor din spitale

Prefectul Capitalei cere controale pentru inlaturarea sobolanilor din spitale

Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti şi companiei 3D să verifice şi să acţioneze, dacă este cazul, la eliminarea şobolanilor din perimetrul spitalelor bucureştene, ca urmare a sesizărilor privind prezenţa acestora în curtea Spitalului Marie Curie.
Compania de deratizare responsabilă a verificat în cursul zilei de miercuri curtea spitalului şi s-a constatat că există suspiciuni că rozătoarele provin din şantiere aflate în vecinătate, întrucât spitalul este deratizat lunar.


Prefectul Capitalei a solicitat autorităţilor cu atribuţii în domeniu să verifice de urgenţă atât curtea, cât şi zonele învecinate unităţii sanitare şi să aplice programul de deratizare.
“Am solicitat Direcţiei de Sănătate Publică şi companiei 3D să verifice de urgenţă dacă există în curtea şi în vecinătatea Spitalului Marie Curie şobolani sau alte animale dăunătoare, iar în perioada imediat următoare toate spitalele din Capitală vor fi controlate şi deratizate, dacă este cazul” a spus Mihai Cristian Atănăsoaei, potrivit unui comunicat transmis joi de Prefectură.