/Prahova: Mandate de arestare preventiva pentru doi patroni de magazine de etnobotanice

Prahova: Mandate de arestare preventiva pentru doi patroni de magazine de etnobotanice

Doi patroni ai unor magazine care comercializau produse etnobotanice în Ploieşti şi Bucureşti au primit vineri mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Potrivit procurorului-şef al DIICOT Ploieşti, Ionuţ Botnaru, Tribunalul Prahova a dispus arestarea preventivă a doi bărbaţi din Bucureşti, Popescu Alexandru Nicolae, de 28 de ani, şi Neculache Aurelian Sorin, de 22 de ani, aceştia fiind acuzaţi de trafic de droguri de risc şi mare risc.
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploieşti, au desfăşurat joi o serie de percheziţii la magazine de etnobotanice din Bucureşti şi Ploieşti, dar şi la domiciliile celor doi patroni ai respectivelor puncte comerciale.


Acţiunea a vizat trei magazine din municipiul reşedinţă de judeţ, un magazin din Capitală, dar şi locuinţele patronilor acestora, Popescu Alexandru Nicolae şi Neculache Aurelian Sorin, aflate în Bucureşti.
La cele patru puncte comerciale se vindeau droguri care conţin ca substanţe active etcatinonă şi JWH-250, considerate de mare risc.
La audieri au fost aduse aproximativ 10 persoane, inclusiv vânzătorii de la cele patru magazine, care obţineau, zilnic, între 1.500 şi 4.000 de lei din vânzarea acestor droguri.