/Prahova: Cei doi barbati scosi in stare de inconstienta din fantana pe care o curatau au decedat

Prahova: Cei doi barbati scosi in stare de inconstienta din fantana pe care o curatau au decedat

Cei doi bărbaţi, socru şi ginere, care au fost scoşi, sâmbătă după-amiază, în stare de inconştienţă din fântâna pe care o curăţau, au decedat, după ce medicii au efectuat manevre de resuscitare care au durat mai mult de o oră.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Marina Dinu, primul care a fost declarat mort a fost socrul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, iar după câteva minute a cedat şi trupul tânărului de aproximativ 20 de ani.
Primele cercetări efectuate la faţa locului arată că, cel mai probabil, cei doi au fost răpuşi de o acumulare de gaze de la motopompă cu ajutorul căreia încercau să cureţe o fântână colmatată.


Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, Dan Radu, a explicat că tânărul de aproximativ 20 de ani a coborât în fântână pentru a o curăţa şi, pentru că acesta nu a mai ieşit de acolo, socrul său în vârstă de aproximativ 50 de ani a coborât după el.
‘Socrul şi ginerele încercau să cureţe o fântână colmatată. Cel mai probabil, din cauza unei acumulări de gaze, tânărul nu a mai ieşit la suprafaţă, iar socrul său a coborât să vadă ce s-a întâmplat, rămânând, de asemenea, în fântână’, a precizat reprezentantul IJP.