/Ponta: Romania are nevoie de o reorganizare; cele 8 regiuni trebuie sa devina centre ale administratiei regionale

Ponta: Romania are nevoie de o reorganizare; cele 8 regiuni trebuie sa devina centre ale administratiei regionale

România are nevoie de o reorganizare teritorială, iar cele opt regiuni de dezvoltare trebuie să devină centre ale administraţiei regionale, a declarat sâmbătă preşedintele PSD, Victor Ponta, la Sala Palatului, cu prilejul prezentării viziunii Uniunii Social Liberale asupra administraţiei publice şi dezvoltării regionale.
“România are nevoie de o reorganizare administrativ-teritorială, cele 8 regiuni create în 1998 nefiind decât structuri formale menite să bifeze unul dintre criteriile de aderare la UE. În acest moment, avem regiuni dezvoltate inegal, dezvoltate haotic şi n-am reuşit exact obiectul pentru care UE a constituit în toate ţările Europei regiuni şi anume reducerea decalajelor şi o dezvoltare unitară. (…) Avem cele 8 regiuni de dezvoltare care trebuie să devină centre ale administraţiei regionale şi orice modificare la acestea trebuie făcută prin consultarea cetăţenilor, printr-un studiu serios, să vedem dacă judeţele trebuie să treacă într-o regiune sau alta”, a explicat Victor Ponta.


Potrivit liderului PSD, modelul de regionalizare pe care trebuie să-l preia România este acela în care Guvernul central rămâne cu atribuţii de reglementare, de control.
“Dar tot ce ţine de dezvoltare, ideile, banii trebuie să meargă mai jos către regiune, judeţ şi localitate”, a motivat Ponta.
Liderul PSD a spus că USL îşi doreşte ca în perioada 2012-2016 să construiască instituţii noi, consilii regionale sau consilii executive, prin care România păstrează unităţile administrative existente şi adaugă un nivel, compatibil cu cel european – regiunea – care are în subordine structuri de organizare judeţene şi locale şi la care se opreşte relaţia cu centrul şi care sunt conduse de câte un preşedinte ales direct de cetăţeni.
Victor Ponta a adăugat că preşedintele consiliului regional urmează să fie ales direct de cetăţeni, va funcţiona ca un “premier” al regiunii, iar membrii vor avea atribuţii în domenii executive şi vor ajuta preşedintele în exercitarea atribuţiilor.
Potrivit viziunii USL, consiliul regional va avea buget propriu format din bugete locale, fonduri europene şi fonduri de coeziune de la bugetul central şi va genera proiecte de dezvoltare pentru regiune, inclusiv pentru a reduce decalajele de dezvoltare.
Conform liderului PSD, Guvernul va desemna 8 prefecţi care să sprijine aceste regiuni, “nu să le pună beţe în roate pe criterii politice”.
“Cei 8 prefecţi îi vor înlocui pe cei 41 din prezent. Prefecţii îşi pot organiza puncte de lucru în fiecare judeţ, dar instituţia în sine va fi regională. Prefectul îşi păstrează atribuţiile actuale, dar îşi extinde zona de manifestare a competenţelor. Scopul – o mai mare coerenţă în implementarea programului de guvernare în teritoriu şi reducerea birocraţiei”, a continuat preşedintele PSD.
Ponta a adăugat că trebuie construită o Cameră superioară a Parlamentului – Senatul – care să reprezinte în special interesele, politicile puterilor locale şi care va fi aleasă după model francez, cu mandat de 4 ani şi cu obiective de organizare şi dezvoltare regională pe trei domenii cheie de competenţă: dezvoltarea regională, politica externă, fondurile europene.
“Trebuie să adaptăm sistemul judiciar în aşa fel încât fiecare regiune să aibă o curte de apel”, a afirmat liderul PSD.
Preşedintele social-democrat a susţinut că soluţia PDL este bazată pe politizare totală, prin fondurile de rezervă, la dispoziţia premierului, prin fondurile europene.
“PDL a folosit concepte precum ‘descentralizare’ pentru a politiza şi mai mult administraţia. Prin modul discreţionar de alocare a fondurilor de la centru s-a accentuat polarizarea socială şi economică! Descentralizarea s-a făcut pe hârtie. Transfer de atribuţii, fără fonduri. Dezechilibrele se accentuează. Centrul ia fonduri din judeţe şi redistribuie parţial şi politizat. Iar azi, prin descentralizare, oferă atribuţii judeţelor, fără ca acestea să aibă şi putere. Judeţele sunt forţate să preia atribuţii pe care nu le pot susţine (sănătate, infrastructură, educaţie, dezvoltare), iar forţa lor politică în raport cu centrul este foarte mică”, se mai arată în proiectul privind dezvoltarea regională a USL.
Opoziţia consideră că un nou model de dezvoltare regională bazat pe regiuni puternice şi pe descentralizare totală trebuie adoptat de o largă majoritate şi trebuie să întrunească susţinerea majorităţii clasei politice, a societăţii civile şi a aparatului de stat.
În privinţa scopului dezvoltării regionale, în documentul USL se face referire la întărirea capacităţii administrative a actualelor regiuni de dezvoltare şi reducerea decalajelor de dezvoltare, în scopul atingerii mediei europene în domeniu.
Viziunea USL se referă şi la un consiliu economic şi social regional, care să fie alcătuit din reprezentanţii principalelor categorii socio-economice şi care să aibă un rol consultativ în luarea deciziilor executive. “CES regional va avea atribuţia redactării de studii şi planuri de dezvoltare regională”, se explică în document.
La capitolul obiective de dezvoltare în primii 4 ani, se regăsesc obiective pentru fiecare regiune – o mare universitate, cel puţin 3 universităţi, până în 2014, trebuie să fie în top 500, un mare spital regional (cu medicină de înaltă performanţă), sistem de urgenţă regional, cu pompieri, ambulanţă şi poliţie, infrastructura rutieră şi feroviară modernizată, un aeroport internaţional minim, un centru sportiv polivalent de nivel internaţional în fiecare regiune (stadion şi sală polivalentă), un centru de afaceri regional, un centru cultural de nivel european.
USL nu-şi doreşte o singură capitală regională, cel puţin în primă instanţă. “Pentru dezvoltarea echilibrată, pentru stimularea concurenţei şi pentru evitarea concentrării puterii, fiecare regiune va avea multiple centre de interes: centru economic, centru politico-administrativ, centru cultural, centru universitar. Responsabilităţile şi mecanismul de colaborare se vor stabili în baza unor decizii la nivel regional”, se mai arată în programul USL.
Cei trei paşi pentru a se ajunge la dezvoltarea regională propusă de USL sunt: 2012-2013 organizarea trecerii de atribuţii şi de competenţe între Guvern şi judeţe, pe baza unor dezbateri publice şi cu informarea corectă a cetăţenilor, întărirea celor 8 regiuni de dezvoltare, cu structuri politice noi, desfiinţarea Ministerul Dezvoltării Regionale, iar fondurile europene şi fondurile româneşti alocate dezvoltării regionale se redirecţionează la nivel local prin politici de coeziune şi modificarea Constituţiei, pentru introducerea acestui concept.
În 2014, USL îşi propune organizarea de alegeri indirecte pentru desemnarea unor consilii regionale provizorii (în acelaşi timp cu alegerile europarlamentare), iar aleşii locali (primari, consilieri locali şi judeţeni) îşi aleg preşedintele de consiliu regional.
De asemenea, în 2016, odată cu alegerile locale, USL îşi propune organizarea de alegeri pentru desemnarea preşedinţilor de consilii regionale (alegeri directe – vot uninominal) şi alegeri pentru desemnarea Parlamentelor regionale, care vor funcţiona ca legislative regionale.
Tot atunci, potrivit proiectului Uniunii, vor intra în funcţiune şi Curţile de Apel regionale, pentru a funcţiona şi puterea judecătorească la acest nivel.
“Dezvoltarea regională. 4 principii de bază – în fiecare regiune de dezvoltare, PIB-ul şi calitatea vieţii trebuie să se apropie de media europeană, schimbările trebuie suportate de stat, nu de către cetăţean, orice modificare trebuie discutată cu societatea civilă, agreată politic şi acceptată de UE, comunităţile puternice vor forţa şi instituţiile centrale să fie mai puternice. Procesul de descentralizare trebuie însoţit de eficientizarea aparatului central”, se mai arată în document.