/PNUD: Patru milioane de dolari pentru planificarea managementului biodiversitatii din Romania

PNUD: Patru milioane de dolari pentru planificarea managementului biodiversitatii din Romania

Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) a mobilizat peste patru milioane de dolari pentru Guvernul României, în ultimii cinci ani, pentru o mai bună planificare a managementului biodiversităţii, în contextul schimbărilor climatice, a declarat, marţi, rezidentul reprezentativ în România al PNUD, Yesim Oruc Kaya, cu ocazia Zilei Europene a Parcurilor.
“Spirjinul oferit de PNUD vizează şi identificarea căilor de creştere progresivă a nivelului de finanţare al ariilor protejate, în condiţiile în care acestea sunt subfinanţate şi doar 50% din costurile acestora sunt acoperite”, a spus reprezentantul PNUD.
Acesta a precizat că România adăposteşte ultimul ecosistem din Europa, practic baza genetică a continentului, iar protejarea acestor zone este cu atât mai importantă cu cât deţine specii de plante şi animale aproape dispărute din alte ţări europene.


“Abordarea problemelor referitoare la conservarea pădurilor este cu atât mai importantă în România cu cât 27% din suprafaţa terenurilor este acoperită cu pădure care adăposteşte populaţii viguroase din trei specii rare, aproape dispărute din alte ţări europene, cum ar fi lup, urs şi râs, dar care include şi 250.000 de hectare de păduri virgine şi una dintre cele mai mari suprafeţe de peisaj forestier intact din zona temperată a Europei”, a mai adăugat Yesim Oruc Kaya.
La ora actuală, PNUD derulează un proiect în parteneriat cu Romsilva şi WWF (Fondul Mondial de Mediu) concentrat pe ariile protejate din Carpaţi, parcuri naturale şi naţionale, din ianuarie 2010 şi până în decembrie 2013, proiect care va identifica modele de management pentru parcuri naţionale, dar şi mecanisme financiare bazate pe piaţă capabile să conducă la o finanţare mai bună a parcurilor şi o creştere a nivelului de informare a factorilor de decizie cu privire la aspectele economice care se află în spatele eforturilor de conservare.
Potrivit datelor prezentate de secretarul de stat în Ministerul Mediului şi Pădurilor, Cristian Apostol, România are la actuală “rezervoare de biodiversitate”, în condiţiile în care 18% din suprafaţa ţării a fost desemnată situri Natura 2000 şi 7% din suprafaţă este ocupată de 28 de parcuri naturale şi naţionale.
“Avem multe de făcut pentru păstrarea acestor rezervoare de biodiversitate, iar acest lucru ţine foarte mult de managementul lor, dar şi de percepţia pe care o are comunitatea locală. Trebuie să punem în balanţă ceea ce vrem să facem, deoarece de multe ori suntem atacaţi că nu permitem prea mult dezvoltarea unor zone, iar alteori, dimpotrivă, că o facem. Consider că rolul MMP este să ţinem echilibru între dezvoltarea economică şi păstrarea biodiversităţii”, a subliniat Cristian Apostol.
Din cele 28 de parcuri naţionale şi naturale din România, inclusiv Rezervaţia Biosferei “Delta Dunării”, RNP-Romsilva administrează 22 dintre acestea, fondurile cheltuite anual din bugetul propriu depăşind 12 milioane de lei.
“Romsilva administrează 22 de parcuri din cele 28 existente în România pe o suprafaţă de 850.000 de hectare, din care 68% reprezintă păduri (573.000 hectare), iar peste 150.000 de hectare sunt protejate total. Alocările financiare din bugetul propriu se ridică anual la 12 milioane de lei pentru administrarea acestor parcuri”, a spus directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) Romsilva, Valerian Solovăstru.
Acesta a subliniat că în prezent se derulează 17 proiecte cu finanţare din POS Mediu pentru parcurile naţionale şi naturale administrate de Romsilva, în valoare de 50 de milioane lei.
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, împreună cu Ministerul Mediului şi Pădurilor, Fondul Mondial pentru Natură – WWF şi cu sprijinul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, a organizat marţi, la Palatul Parlamentului din Bucureşti, o expoziţie de fotografii şi o sesiune de prezentări privind activităţile desfăşurate în parcurile naţionale şi naturale din România, cu ocazia Zilei Europene a Parcurilor sărbătorită anual pe 24 mai, dată la care în anul 1909 au fost declarate, în Suedia, primele nouă parcuri naţionale de pe continent.
Anul 2011 a fost declarat de către Comisia Europeană Anul European al Voluntariatului, astfel încât, tema din acest an a evenimentelor ce vor fi organizate cu ocazia Zilei Europene a Parcurilor este ‘Fii voluntar – natura are nevoie de tine’.
Primul parc naţional a fost înfiinţat în România în anul 1935, respectiv Parcul Naţional Retezat. La ora actuală sunt constituite 13 parcuri naţionale, 14 parcuri naturale şi Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Suprafaţa totală a rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi naturale din România este de 1.203.340 hectare, reprezentând 5,04% din teritoriul ţării.
Dintre acestea, 12 parcuri naţionale şi 10 parcuri naturale sunt administrate de Romsilva.
Iniţiativa de a stabili la data de 24 mai Ziua Europeană a Parcurilor, înscrisă în calendarul evenimentelor europene, aparţine încă din anul 1999 Federaţiei Europene EUROPARC.
Organizaţia, care are drept obiectiv conservarea frumuseţilor naturale şi a zonelor protejate, a luat fiinţă în anul 1973 şi are până în prezent peste 400 de membri în 36 de ţări europene.