/PM Boc: Coalitia considera necesara reorganizarea administrativa, dar nu a gasit modalitatea unitara

PM Boc: Coalitia considera necesara reorganizarea administrativa, dar nu a gasit modalitatea unitara

La nivelul coaliţiei de guvernare există în prezent un punct de vedere referitor la necesitatea organizării administrative, însă nu există o opinie unitară cu privire la modul în care să fie făcută aceasta, a declarat luni premierul Emil Boc, la Palatul Parlamentului.
“De aceea am decis, ca în prima etapă, să continuăm procesul de descentralizare, adică de coborâre a atribuţiilor de la nivel central la nivel local, aşa cum am făcut şi cu legea educaţiei când am trecut la nivelul autorităţilor locale competenţa de desemnare a directorilor de şcoli, a consiliului de administraţie, a unei ponderi din curriculum, aşa cum în sănătate am descentralizat spitale şi consiliile de administraţie, astfel încât să fie stabilite de primării şi consilii judeţene. Şi la nivelul altor structuri ale ministerelor vom coborî decizia la nivelul primăriilor şi acest lucru se va întâmpla în perioada următoare”, a spus şeful Guvernului.


O comisie a coaliţiei de guvernare va analiza în perioada următoare soluţiile pentru reorganizarea administrativ-teritorială, urmând ca, până la toamnă, Guvernul să comaseze serviciile deconcentrate ale ministerelor, a declarat, luni, prim-vicepreşedintele PDL Roberta Anastase. Ea a susţinut că şi partenerii de guvernare ai PDL /Partidul Democrat Liberal, principal la guvernare/ au fost de acord, în şedinţa de luni a coaliţiei, cu formarea comisiei şi cu descentralizarea administraţiei.
Preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România /UDMR, minor la guvernare/, Hunor Kelemen, a declarat pentru AGERPRES că propunerea Uniunii în şedinţa coaliţiei de luni a fost amânarea subiectului reorganizării administrativ-teritoriale a ţării şi să se meargă pe o descentralizare “puternică”, adăugând, însă, că nu s-a stabilit un termen clar al duratei amânării.