/Platforma pentru sanatate

Platforma pentru sanatate

O platformă pentru sănătate a fost lansată marţi de o companie care îşi propune să vină astfel în ajutorul pacienţilor, organizaţiilor nonguvernamentale şi, nu în ultimul rând, al medicilor.
Florentin Scarlat, manager în cadrul companiei Merck Sharpe & Dohme, a subliniat la întâlnirea de marţi cu presa că prin acest proiect se doreşte o “alfabetizare” în domeniul sănătăţii. În domeniul educaţiei pentru sănătate, al prevenţiei sunt multe de făcut şi de aici a pornit proiectul, a arătat el.


Printre activităţile desfăşurate în cadrul acestei platforme de sănătate se află cele începute în anii anteriori, cu Hospice Casa Speranţei, în domeniul îngrijirilor paliative, dezvoltarea centrelor pentru perfuzii de la Cluj şi Timişoara pentru pacienţii care au diferite afecţiuni reumatismale şi necesită perfuzii o dată la două luni, determinarea hemoglobinei glicozilate la persoanele cu diabet în perioada 26-28 mai şi “conferinţele de joi de la 2”, în care medicii de la Institutul “Matei Balş” îşi prezintă propriile cercetări, fără nicio legătură cu compania, a detaliat Florentin Scarlat.
Acesta a accentuat asupra dezvoltării proiectelor educaţionale în colaborare cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei axate în principal pe prevenţie.
“Aşteptăm proiecte din partea ONG-urilor în acest domeniu iar cele care vor fi selecţionate vor fi susţinute financiar de companie”, a spus Scarlat.
La rândul său, Steve Warner, director pentru România al companiei, a reliefat că sistemele de sănătate sunt o încercare pentru toate ţările, inclusiv în SUA.
El a spus că în România problemele de sănătate sunt mai serioase având în vedere şi procentul scăzut alocat Sănătăţii.
Steve Warner a făcut referire la necesitatea unei acţiuni concertate din partea medicilor, pacienţilor, ONG-urilor şi autorităţilor pentru găsirea de soluţii.
El a subliniat necesitatea dezvoltării medicinei preventive, care salvează vieţi şi încurajarea cercetării mai ales pentru bolile foarte grave.