/Pista bacteriei E. coli se pierde din nou in haosul german

Pista bacteriei E. coli se pierde din nou in haosul german

Mai mult de jumătate din analize au eliminat germenii de soia ca responsabili ai infecţiei, deşi Germania urmăreşte în continuare această ‘pistă solidă’. Cazul seamănă mai mult a roman poliţist decât a unul medical, şi nu doar pentru numărul victimelor care a ajuns deja la 23 de morţi. Pista bacteriei ucigaşe s-a pierdut din nou şi tot mai multe voci pun în chestiune capacitatea de gestiune a primei puteri europene. Germania pare să fi revenit la epoca socialistă cu galantarele şi aprozarele goale. Teama faţă de focarul infecţios a făcut ca nici clienţii nici vânzătorii să nu se mai atingă de legume. Chiar şi fructele încep să fie afectate de această psihoză şi să ajungă la gunoi, notează marţi ziarul ABC.

De la graba semnalării cu degetul a castravetelui spaniol, la acuzarea inexplicabilă a roşilor şi la alerta împotriva germenilor de soia, s-a ajuns la condamnarea unui restaurant, deja închis, din Lübeck şi a unui festival popular din Hamburg, deja anulat, în timp ce autorităţile federale şi regionale încep să devină reticente faţă de cei care gestionează sănătatea publică. Laboratoarele i-au contrazis din nou pe politicieni, eliminând seminţele germinate de la o fermă din Bienenbüttel, aflată la o sută de kilometri distanţă de Hamburg. Ferma organică din Saxonia Inferioară a fost închisă preventiv şi produsele sale retrase de pe piaţă, în timp ce se menţine alerta asupra distribuitorilor de seminţe germinate.

Avertismentul se menţine însă inexplicabil şi asupra castraveţilor, roşilor şi salatelor, deoarece potrivit guvernului ‘nu trebuie eliminată nicio ipoteză’. Dezorientarea germană, la cinsprezece zile de la constatarea infecţiei, a suscitat critici aspre la reuniunea miniştrilor sănătăţii ai UE, din Luxemburg. În Germania, Verzii au criticat intervalul lung dintre constatare şi estimarea greşită a dimensiunii infecţiei, fără să se ţină seama de consumator. La rândul lor, sursele medicale au criticat ineficienţa birocraţiei federale în faţa unui caz care a depăşit graniţele landurilor.

Ministrul agriculturii al social-democraţilor, Wilhelm Priesmeier, a deplâns că nu au fost folosite toate resursele, în timp ce lidera parlamentară a Verzilor, Renate Künast, a regretat lipsa înfiinţării unei celule de criză şi a unui număr de telefon pus la dispoziţia cetăţeanului. Germania, a declarat ea ziarului Berliner Zeitung, are nevoie de ‘un control naţional cu o clasificare a posibilelor căi de contagiere’, de la fermier până la restaurant. Regiunile federale sunt responsabile de agricultură, consum şi sănătate, aspecte legate de infecţie şi sunt cele care realizează, când consideră necesar, chestionare privind bolnavii.

Un reprezentant al medicilor a cerut ca acestea să fie centralizate de autoritatea epidemiologică a Institutului Roberyt Koch, având în vedere că aceste chestionare privind bolnavii sunt realizate acum de diferitele autorităţi ale statelor federale. Pe baza celor trimise din Hamburg, consiliera locală s-a aventurat în urmă cu zece zile să arate cu degetul castraveţii spanioli. Urmarea a făcut ca pe Internet să fie contabilizate până la 25.000 de articole de presă care responsabilizau leguma spaniolă de infecţia cu ‘bacteria ucigaşă’ E.coli. Reticentă în faţa acestei ‘piste sigure’, titulara agriculturii, Ilse Aigner, a convocat presa pentru a retracta: ‘Primele teste nu demonstrează că bacteria s-ar afla în aceste produse’.

Câteva zile mai târziu era semnalată ferma de seminţe germinate ca ‘o pistă solidă de urmărit’. Analizarea seminţelor germinate la Bienenbüttel (Uelzen) este complicată, deoarece unele produse au plecat de mult la distribuitori. Marţi se vor cunoaşte rezultatele analizării unor seminţe provenite de la fermă pe care o persoană infectată din Hamburg le-a păstrat în frigider. O veste bună este cea anunţată de clinica universitară Hamburg-Eppendorf, că pacienţii infectaţi cu EHEC evoluează bine. Până acum s-au înregistrat 22 de morţi şi 627 de îmbolnăviri cu sindromul SUH.