/Peste 7.000 de români s-au înscris în programul ‘Salvăm vieţi şi intrăm în Cartea Recordurilor’

Peste 7.000 de români s-au înscris în programul ‘Salvăm vieţi şi intrăm în Cartea Recordurilor’

Peste 7.000 de români s-au înscris în programul ”Salvăm vieţi şi intrăm în Cartea Recordurilor”.
Societatea de Salvare Bucureşti şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov au iniţiat un demers inedit – 7.000 de români vor învăţa simultan, pe stadionul Dinamo, în 26 iulie, cum să facă resuscitare şi să acorde primul ajutor, urmând să stabilească un nou record mondial.
”Având în vedere importanţa acordării primului ajutor, este vital ca un număr cât mai mare de români să aibă cunoştinţe de bază pentru a acorda primul ajutor”, a subliniat dr. Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

Ea a explicat că o procedură de resuscitare corect executată ajută un pacient în stop cardio-respirator şi poate menţine activitatea organelor vitale până la venirea unui ajutor specializat sau până când se reia activitatea cardiacă.
“Pe 26 iulie, 7.000 de români vor învăţa să salveze vieţi, ei vor avea 700 de manechine pe care vor exersa şi 700 de instructori care vor explica manevrele. Manechinele vor fi donate ulterior serviciilor de ambulanţă din toată ţara şi unităţilor de primiri urgenţe din spitale, pentru a ajuta la perfecţionarea cadrelor medicale, dar şi la instruirea voluntarilor”, a mai spus dr. Alis Grasu.
După detaliile tehnice, cursanţii vor trece efectiv la treabă. Cele 700 de manechine achiziţionate special pentru acest eveniment vor fi folosite pentru demonstraţii. Timpul estimativ pentru a se desfăşura aceste demonstraţii este între 50 şi 80 de minute.
“A fost aleasă luna iulie pentru acest eveniment pentru că în această lună Serviciul de Ambulanţă va marca 105 ani”, a precizat dr. Alis Grasu.
Performanţa celor 7.000 de cursanţi care vor participa la lecţia de resuscitare va fi atestată ca record mondial de către specialiştii Guinness World Records (GWR).
Un reprezentat GWR va fi prezent pe stadionul Dinamo pe 26 iulie, iar acţiunea va fi supervizată ştiinţific de către Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”.
Precedentul record a fost stabilit anul trecut în Mexic, în martie, când 6.577 de cursanţi au învăţat simultan procedurile de resuscitare.
Doritorii sunt aşteptaţi şi în continuare să se înscrie la evenimentul organizat de Societatea de Salvare Bucureşti şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, pe paginile de Internet www.salveazatu.ro şi www.sabif.ro.
Cele 700 de manechine pe care cursanţii vor exersa tehnicile de resuscitare (cursul de suport vital de bază) se află în curtea Serviciului de Ambulanţă din str. Mihai Eminescu, nr. 226. În acest weekend, voluntarii SABIF se vor ”antrena” cu manechinele care abia aşteaptă să intre în Cartea Recordurilor.
Evenimentul va avea loc marţi, ora 18, la Stadionul Dinamo din Bucureşti. Pentru a doborî actualul record mondial ”cea mai mare lecţie de prim ajutor” este nevoie de participarea a cel puţin 7.000 de români. AGERPRES/(AS – Cornelia Stanciu)