/Peste 1.270 de cadavre, intr-o groapa comuna descoperita la Tripoli

Peste 1.270 de cadavre, intr-o groapa comuna descoperita la Tripoli

O groapă comună cu peste 1.270 de cadavre a fost descoperită duminică la Tripoli de către insurgenţi, au anunţat duminică surse ale Consiliului Naţional de Tranziţie /instanţa politică a insurecţiei libiene/, citate de Reuters şi EFE.
Cadavrele ar aparţine unor opozanţi ai regimului colonelului Muammar Gaddafi, iar masacrul ar fi fost comis în 1996, la închisoarea Abu Salim.

Este vorba despre peste 1.270 de ”martiri”, care trebuie identificaţi comparând probele ADN ale acestora cu cele ale unor membri ai familiilor lor, a indicat o sursă medicală libiană. ”Vor trebui însă ani întregi până la aflarea adevărului”, a subliniat medicul libian.