/Persoana decedata joi la Balcesti nu ar fi avut sanse chiar daca spitalul ar fi fost deschis, potrivit DSP

Persoana decedata joi la Balcesti nu ar fi avut sanse chiar daca spitalul ar fi fost deschis, potrivit DSP

Pacientul care a murit în curtea spitalului din Bălceşti avea afecţiuni care nu ar fi putut fi rezolvate nici dacă unitatea sanitară ar fi funcţionat normal, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea, dr. Maria Murăruş.
“Din raportul autopsiei a rezultat că Sanda Ion a decedat în urma unei hemoragii de trunchi cerebral (accident vascular). Pacientul prezenta afecţiuni preexistente – cardiomegalie şi hepatomegalie (inima şi ficatul mărite) – la care s-a adăugat o reacţie pancreatică. Pacientul ar fi avut şanse, dacă ar fi ajuns la spitalul de urgenţă Râmnicu Vâlcea sau din Craiova. La spitalul din Bălceşti nu s-ar fi putut face mare lucru”, a precizat Murăruş.


Un bărbat de 41 de ani din comuna Laloşu a decedat joi, în curtea spitalului orăşenesc din Bălceşti, închis pe 1 aprilie.
Fostul director medical al unităţii sanitare, dr. Victoria Şenche, a afirmat, la rândul său, că persoana decedată joi în curtea fostului spital din Bălceşti ar fi avut şanse să trăiască, dacă spitalul nu ar fi fost desfiinţat.
“Cazul este trist. Sanda Ion din comuna Laloşu a avut dimineaţă probleme de sănătate. Medicul de dispensar din comună nu avea program azi. Fiul său a sunat aici la Ambulanţă, dar din cele două salvări nu era niciuna disponibilă. Atunci i s-a spus să vină cu tatăl său aici. A ajuns la poarta spitalului. Din câte se ştie acesta are lacăt pe poartă fiind închis de pe data de 1 aprilie. S-a dus în curte, lângă spital, unde este un dispensar medical. Dar şi aici cabinetele medicale erau închise pentru că nu se ştie încă ce statut mai avem noi, medicii. Este o nebuloasă totală. Între timp, cât fiul dumnealui a căutat un medic, omul a decedat”, a precizat dr. Victoria Şenche.
Potrivit medicului, cauzele probabile sunt fie o hemoragie cerebrală, fie un infarct.
“De la soţie am înţeles că, în ultimele două luni, decedatul reclama dureri de cap. Dacă spitalul din Bălceşti funcţiona, omul ar fi avut şansa unei asistenţe medicale specializate”, a adăugat dr. Victoria Şenche.
Spitalul orăşenesc din Bălceşti a fost închis pe 1 aprilie şi propus pentru a fi reprofilat în cămin de bătrâni.
Spitalul deservea populaţia din sud-vestul judeţului Vâlcea, printre care şi comuna vecină, Laloşu.
Vineri, un grup de trei medici şi şase asistente au luat decizia de a redeschide unitatea sanitară pentru cazuri de prim ajutor.
“După evenimentul produs joi dimineaţă, câţiva medici şi asistente de bună credinţă au luat decizia voluntară de a redeschide spitalul din localitate, după ce acesta fusese închis din ordinul ministrului Sănătăţii la 1 aprilie. Din păcate, din tot personalul medical iniţial, format din 11 medici şi 19 asistente, în Bălceşti mai sunt la această dată doar trei medici şi şase asistente. Restul au fost distribuiţi de DSP. În orice caz şi cu acest personal restrâns astăzi s-au rezolvat destule probleme de sănătate apărute”, a declarat primarul din Bălceşti, Ion Curelaru.
Potrivit acestuia, vineri dimineaţă un pacient hipertensiv a fost salvat de medicii spitalului. Tot el mai spune că spitalul funcţionează numai la nivel de prim ajutor, nefăcându-se internări.