/Parlamentul European cere sanctiuni suplimentare impotriva guvernului sirian

Parlamentul European cere sanctiuni suplimentare impotriva guvernului sirian

Parlamentul European a adoptat joi o rezoluţie prin care cere statelor membre ale UE să impună sancţiuni suplimentare împotriva guvernului sirian pentru a-l determina să pună capăt represiunilor asupra demonstranţilor prodemocraţie, relatează Reuters.În rezoluţia privind recentele revolte din nordul Africii şi Orientul Mijlociu, europarlamentarii au precizat de asemenea că UE ar trebui să ajute Turcia şi Liban să creeze un coridor umanitar pentru livrarea de ajutoare pentru refugiaţii care fug de violenţele din Siria.

“Consiliul (Uniunii Europene) trebuie să continue să extindă sancţiunile împotriva tuturor persoanelor şi entităţilor legate de regimul (sirian) cu scopul de le slăbi şi izola, pregătind calea pentru o tranziţie democratică”, se arată în rezoluţie.

Activiştii din Siria susţin că forţele de securitate au ucis peste 1.300 de civili de la izbucnirea, în urmă cu trei luni, a revoltelor împotriva preşedintelui Bashar al-Assad.

Ca reacţie, mai multe guverne occidentale au impus o serie de sancţiuni împotriva lui Assad şi a cercului său de apropiaţi în încercarea de a le bloca sursele de finanţare şi de a pune capăt violenţei.

UE le-a interzis deja lui Assad şi altor oficiali să călătorească pe teritoriul său şi le-a îngheţat averile. Totuşi, unele guverne din UE au pus în trecut sub semnul întrebării eficienţa măsurilor punitive împotriva lui Assad, făcând în schimb apel la o abordare graduală.

Parlamentul European, care a avut o sesiune regulată la Strasbourg, şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu înmulţirea violenţelor în Siria şi a precizat că UE trebuie să ofere ajutor umanitar suplimentar pentru victime. Mii de sirieni au plecat din ţară din cauza violenţelor şi au ajuns în statele vecine ale Siriei.

Legislativul european a cerut de asemenea guvernelor din UE şi Comisiei Europene să ofere imediat ajutor şi sprijin pentru autorităţile din Turcia şi Liban pentru ca acestea să se poată ocupa de criza umanitară, inclusiv prin crearea unui coridor umanitar la nivelul ONU.

Europarlamentarii şi-au exprimat de asemenea îngrijorarea faţă de situaţia din Libia, în special în ceea ce priveşte lipsa alimentelor şi a asistenţei medicale, şi au făcut apel la guvernele din UE să pună la dispoziţie bani pentru rebelii din Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT) care se luptă cu forţele liderului libian Muammar Gaddafi.

Miniştrii de externe din UE au căzut de acord luna trecută să încerce să folosească fondurile libiene îngheţate pentru a-i ajuta pe rebeli, care au încercat de mult timp să obţină acces la banii libieni din conturile străine vizate de sancţiunile occidentale împotriva lui Gaddafi.

“Parlamentul European cere statelor membre ale UE să acţioneze urgent pentru ca o parte din conturile libiene îngheţate să fie disponibilă Consiliului Naţional de Tranziţie pentru rezolvarea nevoilor urgente”, se arată în rezoluţie.