/Pacient suspect de hepatită B după o tranfuzie cu sânge efectuată în luna ianuarie

Pacient suspect de hepatită B după o tranfuzie cu sânge efectuată în luna ianuarie

Un pacient care a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina în luna ianuarie şi a avut nevoie de plasmă este acum suspect de se fi îmbolnăvit de hepatita B în urma transfuziei, fiind din nou internat la spitalul slătinean pentru supraveghere medicală şi analize, a declarat vineri, pentru AGERPRES, managerul SJU Slatina, Andrei Iordache. Acesta consideră inacceptabil ce s-a întâmplat şi solicită ca spitalul să fie arondat unui alt centru de transfuzii. Şefa Centrului de Transfuzii Sanguine Slatina, medicul Ramona Lesnic, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că în acest caz s-a procedat corespunzător normelor în vigoare.

“Ieri, cei de la Centrul de Transfuzii Slatina ne-au anunţat că este posibil ca sângele provenind de la un donator să fie infestat cu virusul hepatic. Am verificat şi am constat că sângele respectiv a ajuns la un pacient internat în luna ianuarie la Secţia medicală a spitalului, care avea probleme cardiace. Imediat am trimis o maşină la domiciliul pacientului în cauză, care a fost adus la spital şi internat la Secţia boli infecţioase. Au fost luate probe pentru analize, rezultatele analizelor urmând să le aflăm luni”, a relatat Iordache.

Managerul SJU Slatina a menţionat că pacientul în cauză nu prezintă simptome de boală, însă perioada de incubaţie a virusului este mare şi boala poate apărea mai târziu, motiv pentru care analizele trebuie repetate şi luna viitoare.

Andrei Iordache a menţionat că luni va veni la Centrul de Transfuzii Slatina o echipă de control de la Ministerul Sănătăţii şi de la Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui. “Am solicitat fă fim arondaţi unui alt centru de transfuzii, o decizie în acest sens urmând a fi luată de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. Chiar dacă analizele vor fi negative, noi îl vom chema şi peste o lună pe pacient pentru a repeta analizele, din cauza perioadei mari de incubaţie a virusului. Am făcut adresă să fim arondaţi la alt centru, considerăm inacceptabil ce s-a întâmplat”, a conchis Andrei Iordache.

Replica şefei Centrului de Transfuzii Sanguine Slatina este că procedurile au fost respectate, sângele şi plasma livrate spitalului au fost validate şi donatorul al cărui sânge a prezentat la ultima donare suspiciune de hepatita B este un donator vechi, ale cărui analize la donarea anterioară, din anul 2013, au fost bune.

“S-a procedat conform normelor legale în vigoare, procedura standard de recoltare, validare şi livrare au fost respectate. Avem o comisie de hemovigilenţă care se întruneşte de câte ori există o suspiciune. În 2013 Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina nu a raportat incidente grave post transfuzionale (infecţii cu virusuri sau bacterii în urma transfuziilor)”, a arătat Ramona Lesnic.

Aceasta a precizat că a fost notificat spitalul din Slatina privind plasma provenită de la un donator vechi, ale cărui analize au fost bune la penultima donare, din 2013, atunci când plasma a fost validată şi livrată spitalului, dar care, în urma analizelor pentru donarea din luna februarie este suspect de hepatita B. Spitalul a fost notificat deoarece este posibil ca donatorul să fi contactat virusul hepatic cu câteva zile înainte de donarea din 2013 şi din acest motiv să nu fi putut fi depistat la analizele de atunci.

“Am depistat acum un sânge suspect de hepatita B, de la un donator vechi, care a mai donat în urmă cu trei luni şi jumătate, iar la ultima donare i-am depistat o suspiciune de hepatita B. Am notificat spitalul să verifice unde s-a dat plasma din sângele donatorului, de la donarea din 2013. La analizele anterioare donării de anul trecut rezultatele au fost foarte bune, sângele a fost validat. Este posibil totuşi ca donatorul să fi contactat virusul cu o săptămână-două înainte de donarea din 2013 şi din acest motiv să nu fi apărut la analize, de aceea am notificat spitalul să facă verificări. În acest caz a fost vorba de o grupă rară de sânge, AB4, ne-au fost solicitate 20 pungi, şi noi le-am dat doar patru, deoarece atâtea am avut. Se poate întâmpla oricui să contacteze un virus dacă are un comportament riscant, iar dacă donatorul nu declară în chestionarul pe care îl completează anterior donării, eu nu am de unde să ştiu ce a făcut el. Donatorului i se fac analize predonare, un examen medical, apoi i se recoltează sânge. Sângele este analizat, în funcţie de rezultatul analizelor este validat sau nu şi abia apoi este livrat”, a mai explicat Ramona Lesnic.

AGERPRES / (AS – autor: Cristina Matei, editor: Marius Frăţilă)

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVA