/ORI: Cetatenii elvetieni, inclusi printre beneficiarii Legii privind libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor UE

ORI: Cetatenii elvetieni, inclusi printre beneficiarii Legii privind libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor UE

Cetăţenii Confederaţiei Elveţiene şi membrii de familie ai acestora sunt incluşi printre beneficiarii regimului juridic stabilit de noile modificări şi completări aduse Ordonanţei privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, se arată luni într-un comunicat al Oficiului Român pentru Imigrări (ORI) care anunţă publicarea actului normativ în Monitorul Oficial.
“Noile modificări legislative au fost necesare atât pentru transpunerea deplină a acquis-ului european în materie de rezidenţă (Directiva 2004/38/CE), cât şi pentru clarificarea anumitor aspecte care nu sunt legiferate la nivelul Uniunii Europene, dar a căror reglementare este necesară pentru a fi asigurată exercitarea de către cetăţenii UE şi membrii de familie ai acestora a dreptului la liberă circulaţie”, se precizează în comunicat.


Noul act normativ introduce şi defineşte sintagma “asigurare de sănătate” conform legislaţiei europene prin care se extinde domeniul de aplicare şi asupra asigurărilor private de sănătate şi “statutului de lucrător”, care nu avea o corespondenţă în legislaţia naţională aplicabilă în materie.
De asemenea, legea reglementează procedura de emitere a vizelor de intrare pentru cetăţenii terţi, membrii de familie ai cetăţenilor UE, eliminarea obligativităţii cetăţenilor UE şi a membrilor de familie ai acestora de a-şi declara prezenţa pe teritoriul României în termenul de 15 zile de la intrare şi conferă posibilitatea de a beneficia de rezidenţă permanentă fără aplicarea condiţiilor referitoare la legalitatea şi continuitatea rezidenţei pentru anumite categorii de persoane.
Un alt aspect reglementat vizează introducerea termenelor de valabilitate pentru certificatele de înregistrare şi cărţile de rezidenţă permanentă pentru cetăţenii UE şi obligarea acestora şi a membrilor de familie de a se prezenta la organele competente în vederea preschimbării documentelor menţionate.