/Operatie reusita pentru separarea a doua gemene siameze in vestul SUA

Operatie reusita pentru separarea a doua gemene siameze in vestul SUA

O operaţie complicată şi extrem de riscantă privind separarea a două gemene siameze, în vârstă de doi ani, născute în Filipine, a fost realizată marţi cu succes la Spitalul pentru copii de pe lângă prestigioasa Universitate Stanford /statul California/, transmite AP.

Angelina şi Angelica Sabuko au fost plasate în camere de operare separate pentru a doua parte a procedurii, care prevede reconstruirea zonelor în care organismele gemenelor erau unite – au specificat într-o declaraţie de presă purtătorul de cuvânt al clinicii Lucile Packard /în apropiere de Palo Alto/, Reena Mukamal.

Potrivit sursei, medicii sunt mulţumiţi de modul în care a decurs intervenţia chirurigicală, care a durat nouă ore şi la care şi-au dat concursul circa 20 de chirurgi, anestezişti şi asistente medicale, sub direcţia doctorului Gary E. Hartman. Acesta are la activ cinci operaţii reuşite de acest gen.

Viaţa celor două gemene siameze era în mare pericol şi rămânerea lor în această stare era mult mai riscantă decât intervenţia chirurgicală pentru separarea lor. Pentru că exista riscul ca una din ele să moară, ceea ce ar fi condus instantaneu la decesul celei de-a doua gemene, deoarece ambele aveau în comun diafragma, ficatul, o parte din intestin, doar inimile erau separate.

Chirurgii sunt optimişti în privinţa şanselor de reuşită în acest caz. După finalizarea celei de-a doua părţi a intervenţiei chirurgicale, fetiţele vor trece printr-un program de reabilitare timp de două săptămâni. Specialiştii clinicii le vor învăţa să se mişte separat şi să acţioneze independent.

Angelina şi Angelica, care după sosirea în SUA, au trăit cu părinţii lor la San Jose /California/ ştiu să numere până la zece, iubesc poveştile şi muzica.

Aproximativ 75 la sută din gemenii siamezi mor la naştere în SUA.