/Olt: Peste 350 de persoane muscate de caini de la inceputul anului

Olt: Peste 350 de persoane muscate de caini de la inceputul anului

Peste 400 de persoane au fost muşcate de animale în judeţul Olt de la începutul acestui an, pentru tratament medical în spital fiind internate 15 dintre acestea, a declarat, joi, la şedinţa de Dialog Civic, reprezentantul Direcţiei de Sănătate Publică Olt, biologul Constantin Mustaţă.

Acesta a precizat că au fost muşcate de câini 389 de persoane, însă au ajuns la spital şi 30 de cetăţeni muşcaţi de pisici, şapte – de şobolani, cinci – cu muşcături de cai, două persoane muşcate de măgari, două de porci mistreţi şi una – de capră.

Potrivit lui Mustaţă, toţi cei 436 de pacienţi care au ajuns la unităţi medicale din cauza unor muşcături de animale au fost vaccinate antirabic.

Acesta a făcut prezentarea în contexul în care persoanele vârstnice din Slatina au solicitat intervenţia autorităţilor pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân. Pensionarii susţin că în Slatina sunt prea mulţi câini comunitari, care le pun viaţa în pericol.

Şeful Direcţiei de Administrarea Patrimoniului din cadrul Primăriei Slatina, Mihaela Stana, a spus că de la începutul anului şi până în prezent în adăpostul special pentru câinii comunitari de la Slatina firma care a concesionat serviciul de ecarisaj al oraşului a dus, deparazitat, tratat, vaccinat, sterilizat şi înregistrat într-un registru unic de evidenţă peste 420 de câini fără stăpân.

Tot anul acesta au fost îmbunătăţite condiţiile de la adăpostul pentru câini şi în viitor acolo vor putea fi lăsaţi temporar şi contra cost şi câinii care au stăpân, dar pentru perioade scurte proprietarii acestora pleacă din localitate.

Mihaela Stana a adăugat că în următorii doi ani capacitatea adăpostului va fi mărită.

Reprezentanţii pensionarilor din Slatina au propus şi modificarea normelor legale pentru deţinătorii de animale din oraş, în sensul adoptării unei hotărâri care să sancţioneze lăsarea şi plimbarea câinilor fără lesă, dar şi sancţionarea stăpânilor de animale care nu adună mizeria lăsată de acestea pe spaţiul public.

‘Niciun stăpân de câine să nu mai iasă cu animalul afară din casă fără să aibă la el făraş şi pungă pentru a aduna mizeria lăsată de câini’, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean al Pensionarilor Olt, Florea Mitroi.