/Olt: Centru pentru prevenirea sinuciderilor, la Slatina

Olt: Centru pentru prevenirea sinuciderilor, la Slatina

Un centru de prevenire a sinuciderilor ar putea fi înfiinţat la Slatina, iniţiatorul proiectului fiind medicul legist Sorin Lesnic, împreună cu reprezentanţii filialei de Cruce Roşie Olt.
Medicul legist a precizat că a luat decizia de a face demersuri pentru un asemenea centru, deoarece consideră că sinuciderile în rândul tinerilor sunt din ce în ce mai numeroase, fiind vorba, în opinia sa, de un fenomen.
“Acum două săptâmâni am avut nouă cazuri de sinucideri la tineri de 15, 17 şi 19 ani. Atunci am decis că trebuie făcut ceva pentru tineri. Am luat legătura cu reprezentaţii Crucii Roşii Olt, am găsit înţelegere şi dorinţă de colaborare, ni s-au alăturat şi psihologi, sociologi şi chiar psihiatri şi împreună am ajuns la concluzia că ar putea fi înfiinţat un centru pentru prevenirea sinuciderilor.

Pentru a fi siguri că iniţiativa noastră este oportună am avut întâlniri cu 300 de elevi de liceu din Slatina. Am constatat că o parte dintre liceeni consideră sinuciderea un act de curaj şi atunci am fost convinşi că este nevoie să schimbăm această percepţie şi să le arătăm că de fapt este o laşitate capitularea în faţa dificultăţilor de orice fel şi nu un act de curaj”, a explicat Sorin Lesnic, joi, după ultima întâlnire cu elevii Colegiului Naţional “Ion Minulescu” Slatina.
Potrivit acestuia, nu se intenţionează să se facă terapie în grup, ci se doreşte ca tinerii să fie îndrumaţi la cine să apeleze în cazul în care au nevoie de consiliere sau constată că prietenii sau rudele lor au intenţii suicidale.
“Liceenii au fost foarte interesaţi de problemele discutate şi toţi au dorit să ştie la cine şi cum să apeleze în cazul în care ar afla că persoane din anturajul lor au intenţia de a-şi suprima viaţa. Cred că în toamnă, în septembrie sau octombrie, vom reuşi să înfiinţăm centrul care va funcţiona cu voluntari”, a conchis Sorin Lesnic.