/O mini-flotila internationala este in drum spre Gaza

O mini-flotila internationala este in drum spre Gaza

Două vapoare care transportă material medical şi militanţi au plecat din Turcia, încercând să spargă embargoul maritim impus de Israel asupra Fâşiei Gaza, au anunţat miercuri militanţi pro-palestinieni, informează agenţia France Presse.

Această mini-flotilă compusă dintr-un vapor irlandez, Saoirse (libertate în limba galică) şi de un altul canadian, Tahrir (libertate în limba arabă), ar trebui să ajungă în Fâşia Gaza în cursul zilei de vineri. La bordul celor două vapoare se află 27 de persoane, transportul constând în medicamente în valoare de 30.000 de dolari, se precizează într-un comunicat al organizaţiei ‘Freedom Waves’ (Valurile Libertăţii).

O primă expediţie de acest fel a avut loc în luna mai 2010, dar marina israeliană a luat cu asalt nava turcă Mavi Marmara ucigând nouă dintre militanţii turci de pe această ambarcaţiune, ceea ce a generat o criză diplomatică în relaţiile dintre Turcia şi Israel.

Un al doilea transport de acest fel ar fi trebuit să plece în luna iulie din Grecia, dar iniţiativa a fost întârziată iniţial de probleme tehnice atribuite actelor de sabotaj israeliene, ulterior autorităţile elene interzicând plecarea navei.

Organizatorii ultimei expediţii au declarat că au plănuit-o în secret pentru a se evita interferenţa statului evreu.

Armata israeliană nu a dat încă nici o declaraţie cu privire la acest subiect, dar este de aşteptat să reacţioneze întrucât statul evreu a susţinut mereu că are dreptul de a menţine blocada asupra Fâşiei Gaza controlate de Hamas pentru a împiedica contrabanda cu arme.