/Neamt: Conducerea spitalului judetean Piatra Neamt inchiriaza salile de operatii pentru a-si rotunji veniturile

Neamt: Conducerea spitalului judetean Piatra Neamt inchiriaza salile de operatii pentru a-si rotunji veniturile

Conducerea spitalului judeţean de urgenţă Piatra Neamţ a pregătit un proiect în baza căruia medicii vor putea închiria sălile de operaţie din unitatea sanitară pentru a efectua intervenţii chirurgicale în sistem privat, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, doctorul Iosif Koszeghi, directorul medical al spitalului.

Potrivit proiectului, pacienţii asiguraţi vor putea solicita intervenţii chirurgicale în sistem privat la un preţ mediu de 250 de lei pentru fiecare zi de spitalizare.

‘Urgenţele vor avea întotdeauna prioritate în sălile de operaţie. Există însă pacienţi pentru care se face programarea unor operaţii peste o jumătate de an sau chiar un an. Aceşti pacienţi poate vor dori să fie operaţi mai repede, şi atunci vor avea posibilitatea să solicite medicilor intervenţii în regim privat’, a declarat, pentru AGERPRES, doctorul Iosif Koszeghi, directorul medical al spitalului judeţean de urgenţă Piatra Neamţ.

Din sumele strânse de la pacienţii care solicită intervenţii chirurgicale în sistem privat, directorul medical al spitalului susţine că o parte va merge în conturile spitalului, iar o cotă parte va intra în buzunarele medicilor, asistentelor şi infirmierelor implicate în actul medical privat.

‘Este o modalitate de a aduce fonduri la bugetul spitalului. Credem că de la începutul anului viitor vom efectua primele intervenţii chirurgicale private, mai ales că deja avem cereri’, a adăugat doctorul Iosif Koseghi.

Potrivit sursei citate, şi persoanele neasigurate vor putea solicita intervenţii chirurgicale în spitalul judeţean, însă tarifele pentru aceştia vor fi mult mai mari faţă de persoanele asigurate.
Proiectul conducerii spitalului judeţean urmează să fie supus aprobării consiliului de administraţie al unităţii.