/Mures: Seful Departamentului de Sanatate al PC cere demisia ministrului Sanatatii

Mures: Seful Departamentului de Sanatate al PC cere demisia ministrului Sanatatii

Şeful Departamentului de Sănătate al Partidului Conservator (PC), dr. Silviu Morariu, i-a solicitat premierului Emil Boc, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, să îl demită în regim de urgenţă pe ministrul Sănătăţii, Attila Cseke.
‘Solicit demiterea în regim de urgenţă a lui Attila Cseke, pentru două elemente: ofensa adusă poporului român, când a afirmat într-o emisiune pe un post naţional că românii sunt obişnuiţi să nu-şi ţină cuvântul dat, iar, pe de altă parte, pentru marea bulibăşeală creată în sistemul sanitar prin acest proces de reducere şi comasare.

Lipsa criteriilor clare şi aplicate uniform, fără culoare politică, situaţia dramatică în care au ajuns unii dintre concetăţenii noştri aflaţi în faze terminale, mai având de trăit câteva zile sau săptămâni, să fie scoşi în stradă, este un element abominabil, demn de animale, nu de oameni sau de mari valori, cum se pretind unii, morale’, a arătat dr. Silviu Morariu.
Acesta a arătat că, după tragedia de la Maternitatea Giuleşti, ‘care îi este într-o foarte mare măsură imputabilă’, ministrul Sănătăţii a invocat în apărarea sa o serie de prevederi ‘pe care el astăzi le încalcă şi le neagă, respectiv răspunderea autorităţilor locale cu privire la existenţa, inexistenţa sau dimensionarea unităţilor sanitare’.
‘Acum el (ministrul – n.r.) vine şi neagă acest element, ca să nu mai vorbim despre banii din bugetul de stat, respectiv taxa pe viciu, colectată de Ministerul Finanţelor şi Ministerul Sănătăţii, care este alocată preferenţial numai spre unităţi sanitare conduse de manageri colegi de partid cu dânsul sau către spitale din localităţi ai căror primari sunt colegi cu dânsul. Mi se pare că prin aceasta se încalcă flagrant un drept constituţional al accesului la servicii medicale şi cred că Avocatul Poporului, instituţia, ar trebui să-şi facă datoria şi să intervină printr-o limitare a unui drept constituţional clar prevăzut’, a accentuat dr. Silviu Morariu.