/Mures: Accident cu sase victime pe DN 13 A

Mures: Accident cu sase victime pe DN 13 A

Un accident soldat cu un mort şi cinci răniţi a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe Drumul Naţional 13 A, între localităţile Călimăneşti şi Fântânele, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ‘Horea’ al judeţului Mureş.
”În momentul sosirii la faţa locului s-a constatat că în urma coliziunii dintre două autoturisme au rezultat un număr de şase victime dintre care o persoană de sex masculin decedată, două persoane inconştiente şi trei persoane care au suferit leziuni. Pentru scoaterea celor două victime încarcerate (dintre care una decedată) dintr-un autoturism a fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare. Celor cinci victime în viaţă li s-a acordat primul ajutor medical, fiind transportate ulterior la spital de către echipajele SMURD şi ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă”, se arată într-un comunicat de presă al ISU.


Potrivit ISU, echipajul autospecialei de lucru cu apă şi spumă a asigurat măsurile de prevenire a unui posibil incendiu, iar pentru curăţarea părţii carosabile s-a solicitat sprijinul celor de la Drumuri Naţionale.
Şeful Poliţiei Rutiere Mureş, comisarul Lucian Archiudean, a declarat că accidentul s-a produs pe fondul unei depăşiri neregulamentare.
”Cauza accidentului a fost o depăşire neregulamentară, s-au înregistrat un decedat, două persoane cu fracture, car au fost transportate la spital şi au rămas internate, şi încă trei, cu politraumatisme. Pe timpul intervenţiei circulaţia a fost blocată pe ambele sensuri, cam o oră”, a precizat Lucian Archiudean.
La locul accidentului a fost deplasată garda de intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Mureş cu o autospecială de descarcerare, două ambulanţe SMURD, o ambulanţă de la SMURD Sovata, două echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, precum şi o autospecială de lucru cu apă şi spumă de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului Sângeorgiu de Pădure.