/MTI, MADR si MAI primesc cei mai multi bani la rectificarea bugetara

MTI, MADR si MAI primesc cei mai multi bani la rectificarea bugetara

Guvernul va majora cheltuielile bugetului de stat cu 4,1 miliarde lei la rectificare, iar cei mai mulţi bani îi vor primi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii /MTI/, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale /MADR/ şi Ministerul Administraţiei şi Internelor /MAI/, potrivit proiectului de ordonanţă de guvern privind rectificarea bugetului de stat, obţinut de AGERPRES.


Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va primi 1,605 miliarde lei, din care 300 milioane lei pentru achitarea de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a lucrărilor efectuate pentru construcţia de autostrăzi, 515,6 milioane lei pentru finanţarea cheltuielilor neeligibile aferente Programelor ISPA şi 130 milioane lei majorarea capitalului social la Compania Naţională de Căi Ferate ‘ C.F.R’ – S.A.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale primeşte la rectificare 910,3 milioane lei, din care 735 milioane lei pentru asigurarea condiţiilor necesare absorbţiei a circa 626 milioane euro din fondurile europene alocate FEADR (sume existente în cont la BNR).
Pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor, bugetul se suplimentează cu 696,1 milioane lei, din care 37,4 milioane lei pentru Agenţia Naţională pentru Cadastru şi Publicitate Imobiliară (programul INSPIRE) şi 12 milioane lei pentru constituirea stocurilor minime de siguranţă de combustibil.
Ministerul Sănătăţii va primi 349,5 milioane lei, reprezentând ‘Transferuri din bugetul de stat către bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate’ pentru acoperirea deficitului bugetului Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va avea o alocare suplimentară de 300 milioane lei, sumă necesară derulării în bune condiţii a proiectelor derulate prin Compania Naţională de Investiţii CNI S.A. şi prin Agenţia Naţională de Locuinţe.
Mai primesc sume suplimentare de la bugetul de stat Ministerul Apărării Naţionale – 239 milioane lei, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri – 140,3 milioane lei, în vederea asigurării sumelor necesare acordării subvenţiei parţiale de dobândă pentru programul Mihail Kogălniceanu şi pentru acordarea ajutorului de stat pentru închiderea minelor pentru Compania Naţională a Huilei Petroşani, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – 124,8 milioane lei, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale – 21,2 milioane lei.
Două ministere vor avea bugetul tăiat la rectificare – Ministerul Finanţelor Publice – cu 418,5 milioane lei, iar Ministerul Mediului şi Pădurilor – 148,3 milioane lei.