/MS a modificat metodologia de calcul al preturilor de decontare pentru medicamentele gratuite

MS a modificat metodologia de calcul al preturilor de decontare pentru medicamentele gratuite

Ministerul Sănătăţii a modificat metodologia de calcul al preţurilor de decontare pentru medicamentele care se acordă, gratuit, bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate, astfel încât să fie încurajat consumul de medicamente generice, informează un comunicat de presă remis vineri AGERPRES.
Ministerul Sănătăţii va publica vineri în Monitorul Oficial Ordinul ministrului Sănătăţii privind aprobarea Listei şi preţurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate şi a metodologiei de calcul a acestora.


“Forma finală a actului normativ cuprinde o serie importantă dintre propunerile şi observaţiile primite în cele aproximativ două luni de dezbateri publice. În cazul în care un medicament inovativ din lista C2 nu are un generic corespondent, atunci acesta va fi decontat 100%, ca şi până în prezent. În cazul în care pe lista C2, pe lângă medicamentul inovativ există mai multe medicamente generice cu aceeaşi substanţă activă, conform noilor prevederi, începând cu data de 1 septembrie, toate acestea se vor deconta la un preţ de maximum 120% faţă de preţul cu amănuntul (din farmacie) al celui mai ieftin medicament. Astfel, decontarea tratamentelor necesare bolnavilor cronic va putea fi susţinută în continuare de autorităţile sanitare”, se precizează în comunicatul de presă.
Denumirile Comune Internaţionale (substanţele active) din lista C2 sunt cele pe care statul le acordă gratuit pentru bolnavii cu afecţiuni precum diabet, tuberculoză, HIV/SIDA, afecţiuni oncologice, hemofilie, transplant etc.
“Deoarece sunt medic şi pentru mine pacienţii sunt cei mai importanţi, de la început aş vrea să subliniez că bolnavii trataţi în cadrul programelor naţionale de sănătate vor beneficia, ca şi până în prezent, de tratament gratuit. În ultimii ani, consumul medicamentelor pentru boli cronice a crescut în raport cu fondurile pe care le avem disponibile. Vrem să încurajăm folosirea medicamentelor generice, adică a acelor medicamente cu costuri mai mici, dar cu efecte terapeutice similare cu ale medicamentelor inovative”, a declarat ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau.
Conform primelor calcule realizate de reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în urma aplicării noilor măsuri se vor putea realiza economii în valoare de aproximativ 150.000.000 lei/anual în cadrul programelor de sănătate, ceea ce va permite Ministerului Sănătăţii să poată susţine costurile necesare asigurării în continuare a acestor medicamente gratuite pentru pacienţi.
În Lista C2 sunt incluse peste 1.400 de medicamente necesare tratamentului unor boli cronice, care corespund la aproximativ 400 denumiri comune internaţionale.