Ministrul român al Sănătăţii a solicitat sprijin ambasadorului Franţei în elaborarea pachetelor de servicii medicale

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a solicitat sprijin ambasadorului Franţei la Bucureşti, Philippe Gustin, în elaborarea pachetelor de servicii medicale, de bază şi complementar, precum şi în ceea ce priveşte Institutul Cantacuzino pentru producţia de vaccinuri, informează un comunicat al MS, remis miercuri AGERPRES.
Discuţiile au avut loc marţi, în cadrul unei întâlniri dintre ministrul român şi ambasadorul Franţei la Bucureşti, în care s-a discutat despre Strategia naţională a României în domeniul sănătăţii şi principalele direcţii de reformă pe care MS le are în vedere în anul 2013.

“Ministrul Sănătăţii a reiterat importanţa schimbului de experienţă cu partea franceză pentru dezvoltarea sistemului sanitar românesc care să sprijine şi să ofere posibilitatea cetăţenilor să atingă o stare cât mai bună de sănătate şi care să contribuie la creşterea calităţii vieţii acestora. De asemenea, ministrul Eugen Nicolăescu l-a asigurat pe ambasadorul Franţei la Bucureşti de întreaga sa colaborare”, se arată în comunicatul de presă.

În cadrul discuţiilor, diplomatul francez a remarcat liniile principale pe care se bazează autorităţile române pentru îndeplinirea obiectivelor şi, totodată, a subliniat importanţa activităţilor medicale de prevenţie pentru îmbunătăţirea indicatorilor de sănătate naţională. AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *