/Ministrul Muncii: Solicitarile pensionarilor necesita raspunsuri si de la finante si Statistica

Ministrul Muncii: Solicitarile pensionarilor necesita raspunsuri si de la finante si Statistica

Răspunsul la solicitările prezentate de pensionari va fi dat după consultarea specialiştilor din Ministerul de Finanţe şi din Institutul Naţional de Statistică, potrivit ministrului Muncii, Ioan Nelu Botiş, a declarat joi, pentru AGERPRES, Cristea Toader, preşedintele Alianţei EuroPensionarilor din România.
“A fost fixată o nouă întâlnire pentru data de joi, 26 mai, ora 11.00, la sediul Ministerului Muncii”, a precizat Cristea Toader.
Solicitările pensionarilor se referă la revenirea punctului de pensie la valoarea de 45% din salariul mediu pe economie şi la impozitarea pensiilor de la trei puncte în sus, respectiv mai mari de 15.000 lei.


Totodată, au solicitat indexarea anuală a pensiilor cu 100% din rata inflaţiei pe anul precedent, iar pensiile din agricultură să fie indexate în sumă fixă de 100 lei.
Potrivit reprezentanţilor pensionarilor, ministrul Muncii ar fi spus că unele dintre solicitările prezentate nu vor putea fi îndeplinite, deoarece încalcă prevederile legale. În schimb, altele, cum ar fi indexarea în funcţie de rata inflaţiei, sunt aplicabile din 2012, în condiţiile legii.
Proiectul Legii pensiilor stabileşte valoarea punctului de pensie la 732,8 lei, urmând ca aceasta să fie majorată anual cu 100 la sută din rata inflaţiei, la care se adaugă 50 la sută din creşterea reală a salariului mediu brut, realizate pe anul precedent.
Joi, ministrul Muncii şi preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Doina Pârcălabu, s-au întâlnit cu reprezentanţii pensionarilor din Galaţi şi Craiova, respectiv Alianţa EuroPensionarilor din România şi Asociaţia Pensionarilor Mihai Viteazu.
În urmă cu o săptămână, reprezentanţi ai pensionarilor din Galaţi, Braşov şi Bucureşti au organizat pichete de protest la sediile Partidului Democrat Liberal, Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi în faţa Ministerului Sănătăţii.