/Ministrul Mediului, la reuniunea Comitetului Ministerial European pentru Mediu si Sanatate de la Paris

Ministrul Mediului, la reuniunea Comitetului Ministerial European pentru Mediu si Sanatate de la Paris

Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, participă, joi, la prima reuniune a Comitetului Ministerial European pentru Mediu şi Sănătate, ce se desfăşoară la Paris, în Franţa.
Printre subiectele aflate pe agendă se află alegerea celor doi co-preşedinţi, programul de lucru al Comitetului Ministerial pentru Mediu şi Sănătate, modalităţile de lucru ale Comitetului, urmărirea angajamentelor asumate la cea de-a cincea conferinţă a procesului Mediu şi Sănătate precum şi organizarea şi sustenabilitatea Procesului Mediu şi Sănătate.


Din Comitetul Ministerial fac parte miniştri ai Mediului din Romania, Turcia, Azerbaijan şi Belarus, miniştri ai Sănătăţii din Franţa, Malta, Serbia şi Slovenia precum şi directorul regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, secretarul executiv al UNECE, directorul Biroului Regional pentru Europa al UNEP, preşedintele şi co-preşedintele Forţei de Acţiune pentru Mediu şi Sănătate şi reprezentanţi ai Comisiei Europene.