/Ministrul Borbely: Primariilor li se vor cere planuri de masuri pentru reducerea poluarii aerului

Ministrul Borbely: Primariilor li se vor cere planuri de masuri pentru reducerea poluarii aerului

Autorităţile locale din 21 de aglomerări urbane ale ţării vor fi solicitate săptămâna viitoare, într-o videoconferinţă, să stabilească planuri de măsuri pentru a reduce poluarea aerului şi a se conforma astfel normelor europene referitoare la concentraţia particulelor în suspensie PM10 pentru a se evita procedura de infringement a Comisiei Europene împotriva ţării noastre, a declarat, miercuri seara, la Palatul Victoria, ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely.
“Această procedură de infringement nu este nouă pentru că în primă fază Comisia Europeană ne-a anunţat din 2009. O primă fază în care ne-a atenţionat că sunt 17 plus 4, în total 21 de aglomerări urbane, care trebuiau să ia măsuri pentru a reduce poluarea în ceea ce priveşte calitatea aerului.

Am avut o videoconferinţă chiar în toamna anului trecut cu MAI, vom avea săptămâna viitoare o nouă videoconferinţă cu toate aceste oraşe mari. Avem 147 de analizoare din 2008 în aceste oraşe şi da, ne arată faptul că numai 4 sau 5 oraşe care se încadrează în aceste conglomerate urbane corespund prevederilor UE. (…) Vom atrage atenţia autorităţilor locale să se conformeze, altfel evident urmează procedura de litigiu la Curtea Europeană de Justiţie dacă nu vom lua aceste măsuri”, a spus ministrul Mediului.
El a arătat că planurile care trebuie adoptate de aceste oraşe nu vor cuprinde “măsuri neapărat spectaculoase sau cu bani mulţi”.
“Poate fi prin realizarea de perdele umede de protecţie, de exemplu, pentru şantierele de construcţie, spălarea străzilor, care în Bucureşti şi alte oraşe se tratează superficial (…), salubrizare adecvată”, a evidenţiat ministrul Borbely.
De asemenea, el a arătat că o problemă de fond a acestor oraşe mari şi a cărei rezolvare nu ţine numai de autorităţile locale o reprezintă centurile ocolitoare.
Ministrul Mediului a menţionat că, în afară de aceste măsuri, România oricum va trebui să ia, până în 2050, măsuri pentru reducerea numărului de autovehicule care funcţionează pe bază de benzină şi motorină, iar în Carta europeană a transporturilor sunt prevederi referitoare la închiderea pentru traficul rutier a zonelor aglomerate din marile oraşe.
Comisia Europeană a anunţat miercuri trimiterea unui aviz motivat României, a doua etapă din cadrul procedurii de încălcare a dreptului comunitar (infringement), pentru nerespectarea normelor cu privire la calitatea aerului, mai concret fiind vorba despre normele referitoare la concentraţia particulelor în suspensie PM10.
Ţara noastră dispune de un termen de 60 de zile pentru a se conforma, iar în absenţa unui răspuns satisfăcător executivul UE se poate adresa Curţii Europene de Justiţie (CEJ).
Directiva 50 din 2008 privind calitatea aerului ambiental şi un aer mai curat în Europa cere statelor membre să limiteze expunerea cetăţenilor UE la particulele în suspensie cunoscute generic drept PM10. Legislaţia stabileşte că valoarea expunerii la o concentraţie anuală de 40 ľg/m3 şi o concentraţie zilnică de 50 ľg/m3 nu trebuie să fie depăşită în mai mult de 35 de zile în timpul unui an calendaristic.
În România, limitele privind PM10 au fost depăşite în 17 zone. România a solicitat aplicarea de excepţii pentru 11 din aceste zone, iar CE a trimis un aviz motivat cu privire la celelalte 6 zone care nu sunt vizate de excepţia cerută. După analizarea cererii de exceptare, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că nu au fost îndeplinite condiţiile necesare, astfel încât a fost trimis aviz motivat României pentru încă 9 cazuri (între timp, situaţia s-a îmbunătăţit în două din zonele vizate).
Particulele în suspensie PM10 sunt în principal prezente în emisiile poluante din industrie, traficul rutier şi încălzirea locuinţelor. Ele pot cauza astm, probleme cardiovasculare, cancer pulmonar şi chiar deces prematur.
Limitele privind PM10 urmau să fie îndeplinite până în 2005, iar în cazul României şi al Bulgariei la data aderării la UE, deşi statele membre pot cere Comisiei să extindă data limită până în iunie 2011. Astfel de excepţii pot fi acceptate dacă se îndeplinesc o serie de condiţii. Statele membre trebuie să prezinte un plan privind calitatea aerului prin care sunt stabilite acţiuni concrete pentru perioada vizată de excepţie şi să demonstreze că au luat toate măsurile necesare pentru a îndeplini toate cerinţele până la finalul perioadei respective.