/Ministerul Sănătăţii a postat pe site-ul său posturile vacante din spitale şi unităţile propuse pentru reorganizare

Ministerul Sănătăţii a postat pe site-ul său posturile vacante din spitale şi unităţile propuse pentru reorganizare

Ministerul Sănătăţii (MS) a postat pe site-ul www.ms.ro listele cu posturile vacante, pe specialităţi şi categorii, la nivel judeţean şi naţional pentru care personalul medical şi cel auxiliar vor putea opta în următoarea perioadă, informează un comunicat al MS remis vineri AGERPRES.
De asemenea, tot pe site-ul ministerului mai pot fi accesate două liste cu spitalele care au posturi vacante în fiecare judeţ şi cu posturile ocupate în unităţile sanitare propuse pentru reorganizare, precizează sursa citată.

Condiţiile în care se va realiza procesul de redistribuire, etapele şi paşii pe care personalul sanitar trebuie să îi facă pentru ocuparea unui post vor fi aprobate până marţi, 22 martie, prin Ordin al ministrului Sănătăţii. Redistribuirea propriu-zisă a personalului va începe la 1 aprilie, se va desfăşura în mai multe etape şi va dura cel mult 60 de zile.

Potrivit comunicatului, 677 de medici şi 2.085 de asistenţi medicali vor putea opta pentru posturi în căminele pentru persoanele vârstnice nou-înfiinţate sau pentru posturile vacante din sistemul sanitar, pe aceeaşi specialitate.

”Aşa cum am promis săptămâna trecută, publicăm din timp posturile vacante unde se poate organiza redistribuirea, astfel încât informaţia să poată ajunge la fiecare dintre cei implicaţi. Vreau să subliniez, încă o dată, că în sistemul de sănătate avem nevoie de personal medical şi niciun medic sau asistent medical nu este în pericol de a-şi pierde postul”, a afirmat Cseke Attila, ministrul Sănătăţii, citat în comunicat.

La propunerea Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Guvernul a aprobat în 9 martie un program care vizează dezvoltarea unei reţele de cămine pentru persoane vârstnice, finanţate de la bugetul de stat.

Programul ”Dezvoltarea reţelei de cămine pentru persoanele vârstnice” se adresează în primul rând autorităţilor administraţiei publice judeţene şi locale care pot decide până la data de 31 martie dacă se înscriu în acest program şi doresc înfiinţarea de cămine pentru persoane vârstnice, prin transformarea a 67 de spitale pe care le au în subordine şi care sunt menţionate în Hotărârea de Guvern 212/2011, adoptată de Guvern, se mai arată în comunicat.