/Mencinicopschi: În perioada sărbătorilor trebuie să mâncăm cu înţelepciune

Mencinicopschi: În perioada sărbătorilor trebuie să mâncăm cu înţelepciune

Directorul Institutului de Cercetări Alimentare, prof. dr.Gheorghe Mencinicopschi, recomandă evitarea exceselor alimentare în perioada sărbătorilor de iarnă.
“În primul rând, o atenţie mare trebuie să aibă cei care au ţinut post, să cruţe sistemul digestiv. Să mănânce în trei zile, nu în trei ore, mâncarea de sărbători. Mesele trebuie să fie distanţate. Se începe cu o salată iar înainte de a consuma alcool, care nu trebuie să depăşească 50 de mililitri bărbaţii şi 25 femeile, este necesară o gustare”, a declarat pentru AGERPRES prof. dr. Mencinicopschi.

În ziua de Crăciun se poate mânca friptură, nu numai de porc, ci şi de curcan. La fel, sarmalele pot fi făcute cu un amestec de carne de porc şi pasăre, pentru că mai reduce din grăsimi. Se poate mânca şi peşte, cum ar fi păstrăv românesc, a spus prof. dr. Mencinicopschi.

Potrivit acestuia, este bine să se facă pauze între feluri iar la sfârşitul mesei să se consume ananas, papaya sau kiwi, care ajută foarte mult digestia.

Totodată, el recomandă ca preparatele să fie făcute acasă, garniturile să fie de preferat legumele iar cei care suferă de diferite afecţiuni să respecte recomandările medicilor.

Pentru mahmureală cel mai indicat este somnul, a mai menţionat prof. dr. Mencinicopschi. AGERPRES