/Mehedinti: Lucraile de reabilitare a salilor de mese ale SJU vor fi realizate cu bani din sponsorizari

Mehedinti: Lucraile de reabilitare a salilor de mese ale SJU vor fi realizate cu bani din sponsorizari

Lucrările de reabilitare a celor cinci săli de mese ale Spitalului Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin, în valoare de 100.000 de lei, vor fi realizate cu bani obţinuţi din sponsorizări, a declarat joi, pentru AGERPRES, managerul Claudiu Zară.
Potrivit sursei citate, s-a recurs la procedeul de atragere a unor astfel de resurse financiare pentru nu a afecta bugetul alocat SJU din Drobeta Turnu Severin de Consiliul Judeţean Mehedinţi.


‘Cu fondurile repartizate de la buget în această lună am acoperit 25 % din totalul de 20 milioane lei, sumă care reprezintă valoarea facturilor cu termen de plată depăşit. Am preferat să solicităm în această săptămână de la diferite entităţi economice sponsorizări, decât să cheltuim banii repartizaţi de la buget’, a precizat Zară.
El a mai arătat că sponsorizările acoperă toate cheltuielile de modernizare şi dotare cu mobilier adecvat a sălilor de mese destinate bolnavilor, a căror capacitate este de 250 locuri.