/Maramures: Accident cu cinci victime pe DE 58 Baia Mare – Satu Mare

Maramures: Accident cu cinci victime pe DE 58 Baia Mare – Satu Mare

Un grav accident de circulaţie s-a produs, vineri după-amiază, pe DE 58 Baia Mare – Satu Mare, în localitatea Cicârlău, o persoană fiind decedată, iar alte patru spitalizate.
O maşină condusă de un bărbat a pătruns pe contrasens şi a intrat într-un stâlp de pe marginea drumului. În urma coliziunii, o femeie aflată pe bancheta din spate a maşinii a murit, iar ceilalţi ocupanţi din autoturism – doi copii, o altă femeie şi şoferul au suferit răni grave.


Trei echipaje SMURD şi trei de la Ambulanţă, pompierii de la descarcerare şi mai multe echipaje de poliţie au intervenit la locul accidentului.
Cei doi copii răniţi, o fetiţă de 3 ani şi un băieţel de 4 ani, au primit ajutor medical direct pe iarbă. Bunica lor, rănită în urma accidentului, îşi striga disperată nepoţii.
Conform dispeceratului ISU Maramureş, toţi cei patru răniţi au fost internaţi în stare gravă, cu multiple afecţiuni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Maramureş.
Medicii au precizat că cei doi adulţi şi unul dintre copii au suferit traumatisme toracice, iar celălalt copil a fost diagnosticat cu leziuni la membre.
Poliţia Baia Mare a demarat o anchetă pentru a descoperi cauzele tragediei.
Din primele informaţii adunate de poliţişti pe baza declaraţiilor martorilor oculari a rezultat că şoferul maşinii s-ar fi angajat într-o depăşire pierzând controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de primul stâlp de pe marginea drumului.