/Jeffrey Franks (FMI): Documentul publicat pe blog-ul lui Adrian Nastase poate fi o ciorna grosiera

Jeffrey Franks (FMI): Documentul publicat pe blog-ul lui Adrian Nastase poate fi o ciorna grosiera

Documentul publicat pe blog-ul fostului premier Adrian Năstase poate fi o ‘ciornă grosieră’ şi în mod sigur este oricum incomplet, a declarat marţi, la un simpozion economic, şeful Misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), Jeffrey Franks.
‘Scrisoarea de intenţie nu a fost încă agreată. Va fi trimisă managementului FMI la Washington şi vor fi inserate modificări, iar în această etapă vor mai fi şi negocieri suplimentare. Orice se publică este o ciornă incompletă şi nu este nimic oficial. Nu am văzut ce a postat domnul Năstase pe blog şi nu vreau să comentez, dar în mod sigur nu este un document final şi nu poate fi decât o ciornă grosieră’, a spus Franks.


Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, afirmă pe blogul personal că Fondul Monetar Internaţional (FMI) ţine secret un document care ar fi extrem de dur şi care ar viza o serie de măsuri de austeritate pentru perioada 2010 – 2013.
“Din câte ştiu eu, delegaţia FMI nu ne-a contactat pentru a ne cere opinia în legătură cu un text pe care, oricum, îl ţin secret. Un text care, din informaţiile mele, cel puţin în varianta din 3 mai, este extrem de dur, inclusiv în ceea ce priveşte ‘reforma’ în domeniul medical, pentru perioada 2010-2013 – număr de paturi, cheltuieli cu medicamentele, cu medicii, reduceri cu 0,8% din PIB , prin reducerea cheltuielilor sociale, prin disponibilizări în societăţile de stat, inclusiv pregătirea pentru privatizare a transportului CFR marfă, a începerii privatizării TAROM, măsuri dure în sectorul energetic – inclusiv la Oltchim”, susţine Năstase, într-o postare pe blog.
Jeffrey Franks a precizat că, în ceea ce priveşte sectorul de sănătate, planul de restructurare a fost agreat cu autorităţile române înainte de noul acord şi nu este nimic nou în scrisoarea de intenţie, toate măsurile fiind prevăzute în vechea scrisoare de intenţie, publicată anterior.