/Japonia va ridica nivelul crizei nucleare de la Fukushima de la 5 la 7 (presa)

Japonia va ridica nivelul crizei nucleare de la Fukushima de la 5 la 7 (presa)

Japonia a decis să ridice de la 5 la 7 nivelul de gravitate al accidentului nuclear de la Fukushima pe scara evenimentelor nucleare şi radiologice (INES), plasându-l la gradul maxim de periculozitate, similar cu cel adoptat după catastrofa de la Cernobâl, informează marţi mass-media japoneze, citate de agenţiile internaţionale de presă.

Gravitatea unei probleme care apare într-o unitate nucleară este evaluată pe această scară internaţională, în care nivelul zero înseamnă absenţa anomaliilor şi şapte, cel mai ridicat, este similar cu un accident major, de nivelul celui de la Cernobâl din 1986.

Atribuirea nivelului şapte accidentului nuclear de la Fukushima înseamnă că ‘o eliberare majoră de materii radioactive’ s-a produs, ‘cu efecte considerabile asupra sănătăţii şi a mediului’.

Citând surse din cadrul Agenţiei pentru siguranţă nucleară şi industrială (NISA), agenţia de ştiri Kyodo şi postul naţional de televiziune NHK au anunţat că NISA va creşte nivelul crizei nucleare de la Fukushima de la cinci la şapte.