/Inima lui Mubarak functioneaza corect (surse medicale)

Inima lui Mubarak functioneaza corect (surse medicale)

O scădere a tensiunii arteriale a fost la originea spitalizării marţi a fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak, dar inima sa funcţionează corect şi starea sa de sănătate este stabilă, a anunţat agenţia oficială Mena, care citează o sursă medicală – relatează AFP.

‘A fost realizată o ecografie a muşchiului său cardiac şi aceasta a arătat că ea funcţionează la 73%, ceea ce semnifică că starea lui de sănătate a devenit stabilă’, a relatat agenţia egipteană.

Înlăturat de la putere prin forţa străzii la 11 februarie, Hosni Mubarak, 82 de ani, a fost spitalizat marţi după un interogatoriu în cadrul unei anchete privind represiunea manifestaţiilor din ianuarie şi februarie, soldată cu 800 de morţi, potrivit surselor oficiale.

Aflat în prezent la spitalul internaţional din Sharm el Sheikh, staţiune balneară la Marea Roşie, unde se află în reşedinţă supravegheată, Mubarak a fost plasat în detenţie provizorie pentru 15 zile în cadrul anchetei. El face de asemenea obiectul unei anchete pentru acuzaţii de corupţie.

Justiţia a cerut Ministerului de Interne transferarea fostului preşedinte în spitalul închisorii Tora din Cairo, unde sunt încarceraţi fiii săi Alaa şi Gamal, precum şi foşti miniştri şi înalţi responsabili ai regimului.

Dar Ministerul de Interne a considerat că spitalul închisorii nu este suficient echipat pentru a face faţă unei degradări rapide a stării de sănătate a lui Mubarak, care urmează în final să fie transferat într-un spital militar în apropiere de Cairo. AFP scrie că data transferului nu este cunoscută.

Cu toate acestea, ziarul egiptean Ahram, citat de Xinhua, a informat sâmbătă pe site-ul său că Hosni Mubarak a fost transferat la un spital militar din apropiere de Cairo din unitatea medicală în care era internat în staţiunea Sharm El-Sheikh. Mubarak ar fi fost transportat cu un elicopter militar la Centrul medical internaţional aflat la circa 42 km est de capitală, unde ar urma să rămână până la finalul interogatoriului său privind acuzaţiile de corupţie şi respectiv de a fi ordonat uciderea protestatarilor care i se aduc de către justiţie.