Implantul – una dintre cele mai utilizate tehnici dentare

Tehnicile de refacere cu ajutorul implantului dentar sunt printre cele mai utilizate metode, a declarat, luni, pentru AGERPRES, dr. Alecsandru Ionescu, de la Societatea de Stomatologie Estetică din România.
”Este o abordare uşoară şi permite o predictibilitate foarte mare, tratamentul se poate face pentru un număr limitat de dinţi, care să refacă şi funcţia, dar şi din punct de vedere estetic”, a susţinut acesta.
Referindu-se la eşecuri, medicul a subliniat că, la nivel internaţional, acestea sunt foarte reduse – 3%-4% , şi acestea pot fi anticipate.

“Cu investigaţiile actuale la care se adaugă manualitatea corectă a medicului şi seriozitatea pacientului, care trebuie să vină la control regulat, lucrurile evoluează bine”, a spus medicul.

Aceste tehnici presupun ca medicul să aibă o oarecare experienţă.

În ceea ce priveşte costurile, acestea variază de la 200 de euro până la 500 de euro un dinte, în funcţie şi de materiale. AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *