/Impactul schimbarii stilului de viata al familiei, in prevenirea obezitatii infantile

Impactul schimbarii stilului de viata al familiei, in prevenirea obezitatii infantile

Impactul schimbării stilului de viaţă al familiei, în prevenirea obezităţii infantile’ a constituit tema dezbaterii organizate de Mişcarea naţională ‘Şi eu trăiesc sănătos!’ – SETS, pentru a preveni obezitatea infantilă şi promovarea stilului de viaţă sănătos în rândul familiilor, se arată într-un comunicat de presă al Fundaţiei PRAIS.
‘Tema dezbaterii a avut la bază subiecte abordate în cadrul simpozionului internaţional European Epode Network – EEN de la Bruxelles, la care au participat reprezentanţi din 23 de ţări printre care ne-am numărat şi noi. Mişcarea ‘Şi eu trăiesc sănătos!’ – SETS a fost viu aplaudată şi integrată în grupul de 8 ţări membre EEN care dezvoltă programe naţionale de prevenire a obezităţii infantile şi de promovare a stilului de viaţă sănătos. Această recunoaştere internaţională este o mare reuşită. Ea este posibilă datorită alianţei puternice de valori naţionale care sprijină şi susţine mişcarea timp de 5 ani’, a declarat Silvia Bucur, preşedinte Fundaţia PRAIS.


În cadrul reuniunii EEN de la Bruxelles, reprezentantul OMS a subliniat că 1 milion de decese sunt provocate anual de inactivitatea fizică în Europa, 41% dintre adulţi nu fac niciun fel de activitate fizică moderată în timpul săptămânii, 22% dintre fetele de 11 ani şi 30% dintre băieţi raportează cel mult o oră de activitate fizică moderată zilnic.
Reprezentantul Comisiei Europene – DG pentru Sănătate şi Consumatori – a arătat importanţa dezvoltării acestui tip de proiecte în şcoli pentru a creşte nivelul de activitate fizică şi a oferi alternative pentru o viaţă sănătoasă întregii familii, precum şi importanţa parteneriatului public- privat în cadrul acestor proiecte.
În cadrul dezbaterii de la Bucureşti, membrii Consiliului Ştiinţific al SETS au expus cauzele şi soluţiile pe care le avem pentru a schimba obiceiurile de stil de viaţă al familiilor din ţara noastră.
Aurora Liiceanu, psiholog, a evidenţiat influenţa pe care o are tradiţia gastronomică locală asupra familiei şi modelul parental reprezentat de părinte, care este copiat de copii.
Prof. dr. Gabriela Roman a subliniat că epidemia de obezitate la nivel mondial este o temă complexă, nu se poate reduce la dietă. Trebuie luate în considerare aspecte multiple, cum ar fi genetica: mulţi copii obezi au părinţi sau bunici supraponderali.
Aceasta a reliefat importanţa respectării celor trei mese din timpul zilei, beneficiile consumului zilnic de fructe şi legume proaspete, alături de activităţile fizice.
Prof. dr. Mariana Graur a făcut referire la cercetările care arată că lipsa vitaminei D sau lipsa orelor de somn ne influenţează greutatea, menţionând, totodată, că în două facultăţi de medicină din ţară au fost reintroduse specializările în nutriţie.
Gabriela Szabo, vicepreşedinta FRA, a solicitat implicarea directă a profesorilor de sport, a corpului profesoral, al primăriilor în promovarea sportului în şcoli şi în timpul liber. Diversificarea metodelor de activare a elevilor la orele de sport este necesară. Scutirea de la orele de sport trebuie să se bazeze numai pe situaţii medicale reale – corpul fiind făcut pentru mişcare. Ea a marcat şi importanţa păstrării bazelor sportive în oraşe.
Carmen Trocan a reiterat faptul că sportivii olimpici sunt adevărate modele pentru tânăra generaţie, de aceea COSR se implică activ în mişcarea SETS.
Conf. dr. Ovidiu Gavrilovici a recomandat timpul de calitate ce trebuie oferit de familie copiilor, în contextul vieţii citadine şi al stresului.
Mâncatul compulsiv al copilului poate avea la bază şi lipsa de afecţiune sau de atenţie, certurile din familie, de la masă. Sedentarismul vieţii de la bloc poate fi compensat cu o oră de mişcare pe stradă sau în parc cu familia.
La final, participanţii au votat majoritar ‘pentru’ moţiunea dezbaterii, considerând că în România este o prioritate schimbarea obiceiurilor de stil de viaţă al familiei, pentru prevenirea obezităţii infantile. Rezultatele dezbaterii SETS de la Bucureşti vor fi comunicate de Fundaţia PRAIS reprezentanţilor celorlalte şapte ţări din grupul EEN.
De la lansarea mişcării naţionale ‘Şi eu trăiesc sănătos!’ pe 1 martie 2011, Fundaţia PRAIS a diseminat în 206 şcoli din Bucureşti 28.635 cărţi educaţionale pentru elevii din clasele a II-a şi a III-a, 2,3 tone de material didactic extracurricular oferit gratuit elevilor, 4.030 afişe, 26.735 calendare educaţionale şi scrisori deschise SETS pentru părinţi şi cadre didactice.
La două luni de la lansare, portalul mişcării www.sets.ro este vizitat din 32 de ţări şi are peste 43.000 de vizualizări ale paginilor. În mişcare s-au înscris voluntar, în cadrul ‘Cluburilor SETS – Mişcare şi Distracţie’ din şcoli, 105 cluburi care au reunit 3.115 membri.
Peste 50% din populaţia Europei are probleme de supraponderabilitate sau chiar obezitate, la fel ţările în tranziţie unde două treimi din populaţie se confruntă cu asemenea probleme de sănătate.
Studii internaţionale relevă că 25-30% dintre copiii şi adolescenţii din România au probleme de supraponderabilitate şi obezitate.