/Iasi: Un centru de permanenta va functiona la Tibanesti, pana la sfarsitul anului

Iasi: Un centru de permanenta va functiona la Tibanesti, pana la sfarsitul anului

Un centru de permanenţă va funcţiona până la sfârşitul acestui an, în localitatea Ţibăneşti, a anunţat joi deputatul Petru Movilă, liderul filialei ieşene a PDL.
Potrivit parlamentarului, în acest centru vor asigura permanenţa cinci medici din comuna Ţibăneşti şi comunele din apropiere Ţibana, Tansa, Ipatele, Dagâţa, Mironeasa.
În acest centru de permanenţă vor beneficia de îngrijiri medicale aproximativ 20.000 de localnici, mulţi dintre ei din sate izolate.


”Este important să funcţioneze un astfel de centru într-o zonă unde cazurile medicale de urgenţă pot fi stabilizate de un medic înainte de a ajunge la spitalele din Iaşi. După substaţia de ambulanţă de aici, noul centru va asigura şi permanenţa cu un cadru medical superior, respectiv un medic. Am reuşit să conving cinci medici care au cabinete deschise în Ţibăneşti şi în comunele din apropiere să facă în ture această permanenţă şi sunt bucuros că au acceptat”, a declarat presei deputatul Petru Movilă.