/Iasi: Medicii si asistentii, invatati cum sa previna imbatranirea cerebrara

Iasi: Medicii si asistentii, invatati cum sa previna imbatranirea cerebrara

Un număr de 350 de medici şi asistenţi medicali din mai multe judeţe din Regiunea de Nord-Est a României vor fi beneficiari ai proiectului “Instruire în noile tehnologii medicale şi perfecţionare pentru medicii şi asistenţii medicali din ambulatorii de specialitate şi spitale în brain-aging”.
Proiectul este lansat de Fundaţia Ana Aslan International în parteneriat cu Colegiul Medicilor din România şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.


Potrivit organizatorilor, formarea profesională din Regiunea Nord-Est, se va desfăşura în perioada 2-16 mai, la Iaşi, şi va viza 150 de medici şi 200 de asistenţi medicali din judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.
La nivel naţional, proiectul va fi derulat, pe o perioadă de trei ani, în opt centre regionale: Cluj, Iaşi, Râmnicu Vâlcea, Constanţa, Piteşti, Timişoara, Braşov, Bucureşti. Valoarea sa totală este de peste 20 milioane lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 19 milioane de lei. În total, pe parcursul celor trei ani, vor fi pregătiţi 1.220 de medici şi 1.600 de asistenţi medicali.
Prin intermediul acestui proiect de fonduri structurale, unic în România, dar şi în Europa, se vor dezvolta competenţe în domeniul îmbătrânirii cerebrale în şase specialităţi medicale: medicina imagistică, moleculară, neurologie, psihiatrie, geriatrie şi medicină de familie.
În cadrul acestui proiect, asistenţii şi medicii vor fi învăţaţi cum să prevină, să prevadă şi să susţină, atât prin diagnostic, cât şi terapeutic, îmbătrânirea cerebrală.