/Iaşi: Deputatul Movilă solicită înfiinţarea unui comitet pentru Spitalul Regional de Urgenţe

Iaşi: Deputatul Movilă solicită înfiinţarea unui comitet pentru Spitalul Regional de Urgenţe

Deputatul PDL Petru Movilă solicită Prefecturii Iaşi să formeze o echipă din reprezentanţi ai diferitelor instituţii locale care să analizeze cele mai bune soluţii privind locul în care va fi construit viitorul Spital Regional de Urgenţe.
Parlamentarul ieşean, membru al Comisiei de sănătate a Camerei Deputaţilor, afirmă că în cazul Spitalului Regional de Urgenţe ar fi corect, de exemplu, ca amplasamentul şi proiectul în sine să fie analizate de o echipă formată la nivel local din reprezentanţi ai Prefecturii, Consiliului Judeţean, Consiliului Local, Direcţiei de Sănătate Publică, Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Pompierilor.

‘Au fost atâtea situaţii în care proiecte ale Iaşiului s-au dezbătut şi analizat în instituţii ale statului fără ca aceste analize şi puncte de vedere să fie corelate între ele. Poate de aceea Iaşiul a avut de pierdut, din această cauză. Chiar dacă eu sau altul am venit cu o propunere pentru amplasamentul viitorului spital, asta nu înseamnă că este cea mai bună. Pot fi şi alte soluţii, mai bune. Important este ca instituţiile ieşene să se implice, să colaboreze şi să analizeze împreună, pentru a oferi cel mai bun amplasament, din toate punctele de vedere.