/Iasi: Copil calcat de o ambulanta, in timp ce traversa neregulamentar

Iasi: Copil calcat de o ambulanta, in timp ce traversa neregulamentar

Un băiat de 14 ani, din localitatea ieşeană Leţcani, a fost călcat de o ambulanţă care se întorcea dintr-o misiune.
Agentul Alina Vezeteu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Iaşi, a declarat că băiatul a traversat printr-un loc nepermis. Din cauza ploii dese, el nu a văzut că în acel moment trecea prin zonă o ambulanţă.
“Ambulanţa se întorcea de la Iaşi la Paşcani, după ce a lăsat un pacient la Institutul de Cardiologie. În comuna Leţcani, un copil nu s-a asigurat atunci când a traversat strada. Practic, a sărit în faţa maşinii. Probabil că, din cauza polii abundente şi a carosabilului umed, şoferul ambulanţei nu a mai putut frâna la timp. De la staţie a fost trimisă o altă ambulanţă pentru a prelua cazul”, a declarat, pentru AGERPRES, Florin Agapi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Iaşi.


Conform acestuia, în urma impactului, copilul a suferit un traumatism cranio-cerebral şi posibil leziuni toracice. El a fost dus la Spitalul de Pediatrie din Iaşi, pentru evaluare şi îngrijiri medicale.