/Iasi: Autoritatile locale vor Spital regional de urgente la Miroslava

Iasi: Autoritatile locale vor Spital regional de urgente la Miroslava

Autorităţile locale doresc ca viitorul Spital Regional de Urgenţe din Iaşi să fie construit în comuna Miroslava, în apropierea fabricii de medicamente Antibiotice SA, deşi ministrul Sănătăţii anunţa, la începutul lunii, că Spitalul Regional de Urgenţe Iaşi va fi construit în comuna Holboca.
Prefectul Dragomir Sava Tomaşeschi s-a întâlnit miercuri cu reprezentanţii municipalităţii ieşene, cei ai comunelor limitrofe Iaşiului, ai Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi, ai Casei Judeţene a Asigurărilor Sociale de Sănătate (CJASS), Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Pompierilor (ISU), UPU – SMURD, Ambulanţei, pentru a discuta despre spitalul care va deservi locuitorii din zona Moldovei.


În urma discuţiilor, susţine prefectul Tomaşeschi, s-a convenit ca noul spital să fie construit pe un teren de 12 hectare, în apropiere de şoseaua de centură a municipiului reşedinţă, în spatele fabricii de medicamente Antibiotice SA.
“Am concluzionat cu toţii că soluţia cea mai bună pentru construirea acestui Spital Regional de Urgenţe este la Miroslava. Voi comunica Ministerului Sănătăţii soluţia aleasă de noi. Din ceea ce ştiu, spitalul va fi construit prin parteneriat public-privat. Astfel de spitale vor mai fi ridicate şi la Cluj şi Timişoara. Este o oportunitate pe care noi ieşenii nu trebuie să o scăpăm”, a declarat presei prefectul Iaşiului.
La începutul lunii martie, ministrul Sănătăţii anunţa că Spitalul Regional de Urgenţe Iaşi va fi construit în comuna Holboca, urmând ca pentru această investiţie guvernul să solicite Consiliului Local din localitate transferul a 12 hectare de teren în domeniul public al statului, astfel încât construcţia să se poată demara într-un parteneriat public privat. La scurt timp, după anunţul oficial, deputatul PDL Petru Movilă, membru al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor a cerut schimbarea locaţiei în comuna Miroslava.