/Hunedoara: O fetita de 12 ani a devenit mama

Hunedoara: O fetita de 12 ani a devenit mama

O fetiţă de 12 ani, din localitatea hunedoreană Ohaba Sibişel, în apropiere de Haţeg, a născut un băieţel de două kilograme în spitalul din Deva, copilul şi mama aflându-se într-o stare de sănătate bună, la maternitatea unităţii sanitare.
Copilul va creşte în familia mamei, alături de unchiul său din partea bunicii, un bebeluş care acum este în vârstă de patru luni, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului (DGASPC) Hunedoara efectuând o anchetă socială în acest caz.
‘Am început o anchetă socială în acest caz şi am efectuat o evaluare psihologică a mamei şi bunicii copilului. Atât mama, cât şi bunica doresc ca băieţelul să crească în familia maternă, membrii acesteia dând asigurări că vor ajuta şi vor oferi copilului toate cele necesare. Starea de sănătate a copilului şi a mamei este bună.

Copilul este dorit în familie şi acesta este un lucru îmbucurător’, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DGASPC Hunedoara, Ionela Lazăr.
În momentul în care cei doi vor fi externaţi, inspectorii DGASPC vor efectua o nouă anchetă socială în familia mamei, iar cazul va rămâne sub monitorizare.
Prima anchetă socială a reliefat faptul că bunica băieţelului este, la rândul său, mama unui copil de patru luni, motiv pentru care inspectorii sociali au apreciat că există îndeplinite condiţiile de abilităţi parentale.
Tatăl nou-născutului este un tânăr care lucrează cu ziua pe la sătenii din comuna Râu de Mori, iar mama bebeluşului este elevă în clasa a şaptea la şcoala generală din localitate. Ea nu a mai frecventat cursurile şcolii după ce a rămas însărcinată.