/Hosni Mubarak, transferat la un spital militar din apropiere de Cairo (presa)

Hosni Mubarak, transferat la un spital militar din apropiere de Cairo (presa)

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak a fost transferat la un spital militar din apropiere de Cairo din unitatea medicală în care era internat în staţiunea Sharm El-Sheikh, informează sâmbătă pe site-ul său ziarul egiptean Ahram, citat de Xinhua.

Mubarak a fost transportat cu un elicopter militar la Centrul medical internaţional aflat la circa 42 km est de capitală, unde va rămâne până la finalul interogatoriului său privind acuzaţiile de corupţie şi respectiv de a fi ordonat uciderea protestatarilor care i se aduc de către justiţie, mai precizează site-ul Ahram.

Procurorul general Abdel-Meguid Mahmoud a decis vineri să-l transfere pe fostul preşedinte într-un spital militar.

Agenţia oficială egipteană MENA a informat sâmbătă că Mubarak, tratat în spitalul internaţional de la Sharm El-Sheikh, era în stare stabilă.

Hosni Mubarak a fost internat marţi în unitatea medicală de la Sharm el-Sheikh, după ce a suferit o criză cardiacă în timpul unui interogatoriu.

Cei doi fii ai săi, Alaa şi Gamal, au fost arestaţi şi trimişi miercuri la închisoarea Tora din Cairo, pe durata investigării acuzaţiilor care li se aduc.